Propunere legislativă: Programele ”After-school” și ”O masă caldă la școală” – obligatorii în unitățile de învățământ preuniversitar

0

Articol disponibil în: Magyar Română

UDMR a elaborat un pachet de propuneri legislative de modificare în mai multe aspecte a Legii Educației, în vederea  promovării unui sistem educațional centrat pe elev și a soluțiilor necesare pentru depășirea subfinanțării sistemului educațional. 

Programele ”After-school” și ”O masă caldă la școală” – obligatorii în unitățile de învățământ preuniversitar

În anii precedenți, inclusiv la presiunea UDMR, Guvernul a lansat un program pilot cu scopul de a introduce în școli programul ”o masă caldă la școală”. Din păcate, doar 27 din cele 50 de instituții de învățământ care au participat la program au reușit să pună în practică prevederile  acestuia.  Modificările propuse de UDMR au stabilit un nou cadru comun pentru programul de masă caldă și pentru cel de after-school, în așa fel încât până în 2030 toate instituțiile de învățământ, autoritățile locale să fie obligate să pregătească infrastructura necesară implementării acestor două programe.

Astfel, acele administrații locale care investesc și îndeplinesc cerințele legale vor deveni parte a programului finanțat din bugetul de stat imediat în anul școlar următor. „Oferim posibilitatea administrațiilor locale ca, în cazul în care decid să înființeze cantine școlare sau sală de mese, după obținerea avizelor și acreditărilor necesare costurile de aprovizionare și funcționare ale acestora să  poată fi suportate din bugetul de stat, mai precis al Ministerului Educației. Practic, administrația locală, printr-o investiție minimă, poate asigura pe termen lung bazele acordării unei mese de calitate pentru toți copiii din comunitate”, a subliniat Szabó Ödön.

În același timp, deputatul a menționat că în localitățile în care deja funcționează programul after-school / școală după școală, și în care s-a rezolvat problema mesei de prânz pentru copii, a scăzut semnificativ rata abandonului școlar și a crescut nivelul de performanță al elevilor.

„În cadrul programului educațional after-school, practic, se oferă îndrumare educațională de către profesori copiilor, iar cei care au un nivel mai slab de performanță sunt ajutați  să se dezvolte și să atingă în mod real media de cunoștință a clasei. Totodată, se pot dezvolta mai bine și progresează  și acei copii care sunt capabili de performanță superioară și care pot fi dezvoltați spre excelență educațională. Astfel, nu doar diminuăm sarcina părintelui, dar ajutăm și copilul să fie fiecare mai performant după propriile capacități”, a precizat Szabó Ödön.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy