România atacată din Parlamentul de la Budapesta, în cazul celor doi condamnați pentru terorism: ”Dovezi inventate, ridicole. România nu îndeplineşte criteriile statului de drept”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: StiriDiaspora.ro

 

Deputatul Fidesz István Bajkai, sare în apărarea celor doi etnici maghiari condamnaţi cu acuzaţia de terorism, István Beke şi Zoltán Szőcs, afirmând că România nu îndeplineşte criteriile statului de drept. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o vineri, la Budapesta, scrie MTI.

Vicepreşedintele comisiei legislative din cadrul Parlamentului Ungariei a spus: cei doi tineri au fost condamnaţi nevinovaţi, în baza unor dovezi inventate, ridicole, într-o manieră similară cu cea a proceselor înscenate din anii ’50, într-un mod “caracteristic
celor mai întunecate dictaturi”. Acest caz confirmă faptul că în România, statul de drept este grav încălcat, întrucât aici nu a fost vorba de o eroare juridică, ci de un proces înscenat, al cărui scop a fost ca prin condamnarea celor doi tineri “să fie intimidată toată comunitatea maghiară din Transilvania”, a subliniat politicianul ungar.

Mesajul din această speţă este: cei care vor să îşi păstreze identitatea maghiară, care sprijină autonomia şi care doresc să îşi ducă mai departe cultura se pot aştepta la represalii, a spus István Bajkai. Politicianul a punctat că este inacceptabil faptul că, în timp ce împotriva Ungariei s-a iniţiat o procedură bazată pe articolului 7 din Tratatul UE, cu acuzaţia de încălcare a statului de drept, maghiarii de peste graniţe au de suferit, zi de zi, în urma a mii de încălcări ale legislaţiei.

“Colegii de la Bruxelles” nu ar reuşi, nici în zece ani, să descopere toate încălcările drepturilor maghiarilor din România, a afirmat István Bajkai. Acesta a salutat recenta sentinţă favorabilă care a fost pronunţată în cazul lui Zoltán Szőcs – Judecătoria Braşov a decis, miercuri, eliberarea condiţionată a acestuia – însă a atras atenţia că sentinţa nu este definitivă şi mai poate fi atacată de către Parchet.

Deputatul Fidesz a cerut ca organele de decizie din România să îl elibereze şi pe István Beke, care a fost condamnat pe aceeaşi logică. Zoltán Lomnici, preşedintele Consiliului Demnităţii Umane (CDU) din Ungaria, a subliniat că acest caz s-a aflat nu doar în
atenţia maghiarilor din Transilvania, ci a preocupat întreaga naţiune maghiară. Problema protecţiei juridice a maghiarilor, care au ajuns să fie minoritari, nu este rezolvată niciunde, însă probleme sunt înregistrate în special în România, iar Uniunea Europeană nu oferă niciun fel de asistenţă eficientă în această luptă, a subliniat Lomnici.

La 4 iulie 2018, István Beke şi Zoltán Szőcs au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare cu executare, cu acuzaţia de terorism şi de instigare la acte de terorism.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy