Românii care se întorc acasă din Italia intră direct în carantină. MAE recomandă respectarea cu strictețe a măsurilor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Libertatea

În contextul apariției unor noi cazuri confirmate de infecție cu virusul Covid-19 (coronavirus) în Republica Italiană, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile italiene au luat o serie de măsuri de natură a preveni răspândirea virusului în regiunile care concentrează marea majoritate a cazurilor (Lombardia și Veneto).

Măsurile includ închiderea localurilor publice, anularea activităților sportive sau recreative, suspendarea cursurilor școlare și emiterea de alerte pentru urgență sanitară care sfătuiesc cetățenii să rămână în case.

Având în vedere comunitatea numeroasă de cetățeni români din regiunile afectate, la nivelul Ambasadei României la Roma a fost constituit un task force care se află în legătură constantă cu Protecția Civilă Italiană și alte autorități italiene cu atribuții în gestionarea situației.

Până la acest moment, misiunea diplomatică și oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei nu au primit notificări din partea autorităților italiene cu privire la existența vreunui cetățean român printre persoanele infectate și nu au primit solicitări de asistență consulară în legătură cu acest subiect din partea cetățenilor români.

MAE recomandă cetățenilor români să respecte cu strictețe recomandările autorităților italiene pe acest subiect. 

Autoritățile locale au luat o serie de măsuri de natură a preveni răspândirea virusului în regiunile care concentrează marea majoritate a cazurilor (zona Lombardia și Veneto).

Măsurile includ: 

– formarea unui cordon sanitar în jurul regiunilor afectate, prin interzicerea ieșirilor și intrărilor cetățenilor în regiunile Lombardia și Veneto, care reprezintă focarul italian al epidemiei;

– suspendarea serviciilor de educație pentru copii și școli și stoparea excursiilor educaționale în cele două regiuni;

– suspendarea activităților serviciilor publice, fără a suspenda furnizarea de servicii esențiale și de utilitate publică;

– suspendarea anumitor tipuri de activități comerciale, cu excepția celor care oferă servicii esențiale;

– limitarea accesului sau suspendarea serviciilor de transport public de mărfuri și pasageri, cu excepții în cazuri specifice;

– amânarea manifestărilor sportive din cele două regiuni (inclusiv a partidelor de fotbal din Serie A).

Mai multe informații pot fi consultate pe site-ul Ministerului italian al Sănătății: http://www.salute.gov.it/portale/nuovocoronavirus/homeNuovoCoronavirus.jsp?fbclid=IwAR2AGpH-AxwAJj4u4oQ5BK9GorgN7HoyROpcdSKtA0ngg80acjNQA_Zp64o.

Conform datelor transmise de autoritățile române din domeniul sănătății, „persoanele care sosesc în România din localitățile afectate din regiunea Veneto și din provincia Lodi/Lombardia sau care au călătorit în aceste localități în ultimele 14 zile, intră în categoria celor care trebuie să stea după intrarea în țară în condiții de carantină timp de 14 zile. Aceste măsuri sunt similare cu cele aplicate de autoritățile italiene.”

Ambasada României la Roma, prin intermediul task force-ului constituit la nivelul misiunii diplomatice, menține contactul în permanență cu Protecția Civilă Italiană și alte autorități italiene cu atribuții în gestionarea situației.

MAE reiterează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523369, +390683523371, +390683523374, +390683523352; +390683523344, Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207, +39 0240074018 și Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al Ambasadei României la Roma: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare la Milano: +39 366108 1444 și Trieste: +39 340 8821688.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy