Romsilva majorează volumul de lemn pus pe piață în 2022 și 2023

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 Volumul de lemn pus pe piață de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva până la finalul acestui an a fost suplimentat cu 500 de mii de metri cubi, propunerea directorului general al Romsilva, Daniel Nicolăescu, fiind aprobată de Consiliul de Administrație în ședința din 10 octombrie a.c.

Astfel, față de un program inițial de 9,5 milioane metri cubi recoltați din pădurile proprietatea publică a statului, până la finalul anului vor fi puși pe piață 10 milioane de metri cubi, din care 3,9 milioane de metri cubi vor fi oferiți ca lemn fasonat, iar 6,1 milioane de metri cubi ca lemn pe picior.

Menționăm că ponderea lemnului fasonat pus pe piață de Romsilva a crescut în acest an la 39%, față de 26% pe parcursul anului trecut.

De asemenea, Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a aprobat, în aceeași ședință, un volum de 10 milioane de metri cubi pentru a fi recoltați în 2023 din pădurile proprietatea publică a statului. Din acest volum, 50% va fi valorificat ca lemn fasonat, exploatat prin forțe proprii sau contracte de prestări servicii de exploatare forestieră, și 50% prin licitații de vânzare a lemnului pe picior către agenții economici atestați.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

  • BIROUL DE PRESĂ AL REGIEI NAȚIONALE A PĂDURILOR – ROMSILVA

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy