Se va extinde canalul pluvial pe strada Brașovului din Miercurea-Ciuc

0

Articol disponibil în: Română

Până în prezent, în zona posterioară a blocurilor de locuinţe de pe Str. Braşovului din Miercurea-Ciuc, pe tronsonul cuprins între numerele 46 şi 53, evacuarea apelor pluviale rezultate din precipitaţii, în reţeaua pluvială se făcea prin intermediul unei pompe submersibile.
Apele pluviale rezultate se adunau în dreptul imobilelor între numerele 51 şi 53, iar în cazul unor precipitaţii mai abundente sau în cazul unei pene de curent, apele meteorice inundau subsolurile şi garajele de la cele două blocuri de locuinţe.
Problema s-a acutizat în cursul anului 2014, rezultând numeroase sesizări cu nemulţumirile din partea locatarilor din zonă. Exploatarea şi întreţinerea pompei a devenit din ce în ce mai anevoioasă.
Problemele evocate mai sus au condus la căutarea unei soluţii crespunzătoare pentru evacuarea apelor în mod gravitaţional, către albia râului Olt.
În acest sens specialiştii operatorului regional S.C. HARVIZ S.A. au efectuat ridicări topografice, pentru determinarea cotelor de teren din zonă.
În cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 25 septembrie s-a propus o soluţie tehnică corespunzătoare prin care să se facă evacuarea apelor pe cât posibil în mod gravitaţional, la cel mai apropiat curs de apă sau şanţ din apropiere.
Soluţia constă în:
• Amenajarea unei guri de scurgere în care se adună apa din precipitaţii
• Canal colector catre să traverseze DN 12 prin foraj şi să descarce apele pluviale în apropierea podeţului de pe calea ferată

CARACTERISTICILE TEHNICO-ECONOMICE ALE INVESTIŢIEI
1.) Valoarea totală a lucrării: 113.669 lei (inclusiv TVA) din care: C+M 101.202 lei (inclusiv TVA)

2.) Durata de execuţie: 30 zile

3.) Caracteristici tehnice:
3.1. Lungime totală: 125 ml, din care
• Tub PVC cu diametrul nominal de 315 mm – 105 ml
• Şanţ betonat acoperit – 20 ml
• Cămine – 5 buc

M.I.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy