Șoferi beți, în Harghita, au luat la țintă gardurile

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 7 octombrie 2022, în jurul orei 23:00, un bărbat de 35 de ani, din localitatea Bălan, în timp ce conducea un autoturism, pe o stradă din localitatea sa de domiciliu, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Autoturismul și gardul au fost avariate, în urma evenimentului, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest fiind înregistrată valoarea de 1.30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Câteva ore mai târziu, la data de 8 octombrie 2022, în jurul orei 4:00, polițiștii harghiteni au fost sesizați, prin intermediul numărului unic 112, cu privire la un eveniment rutier în localitatea Vlăhița.

Din primele cercetări efectuate, de echipa care s-a deplasat la fața locului, s-a constatat că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Miercurea Ciuc, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J.132, ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest care a înregistrat o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit IPJ Harghita, au fost întocmite dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului.

IPJ Harghita mai informează că duminică, 9 octombrie 2022, în jurul orei 00:45, un bărbat de 42 de ani a fost depistat, de polițiști, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J.134/A, în localitatea Eliseni, având 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy