Spitalul județean raportează cazuri noi de îmbolnăvire cu virusul Covid-19. ”Este nevoie de protecție individuală sporită”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: NewMoney.ro

 

Pacienții pot apela cu încredere la spitalul nostru, riscul de infectare în spital fiind mult mai scăzut comparativ cu riscul de infectare în comunitate. Fiecare dintre noi, ca indivizi, avem responsabilitatea modului în care ne protejăm. Mingea e în curtea fiecăruia dintre noi – este mesajul pe care Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc dorește să transmită locuitorilor din zonă.

În ultimele 2 zile, în urma testărilor RT-PCR realizate la nivelul unității sanitare (106 teste efectuate) s-au depistat 11 cazuri noi de infecție cu Sars-Cov-2. Printre acestea s-au numărat si 2 cadre medicale, o îngrijitoare de curățenie și un medic oncolog. În urma anchetei epidemiologice cel mai probabil aceștia s-au infectat în afara unității sanitare. În momentul de față toate cazurile noi de infectare sunt internate pe secțiile spitalului dedicate îngrijirii pacienților infectați cu coronavirus cât și în Spitalul Municipal Odorheiul Secuiesc, spital suport COVID.

Actualmente în unitatea noastră sanitară mai lucrează un medic oncolog, astfel încât pacienții nu o să rămână fără îngrijire de specialitate, dar o să se prelungească perioada de așteptare în ambulatoriu, motiv pentru care solicităm înțelegere din partea pacienților.

”Toate cazurile din rândul personalului medical cât și a pacienților internați sunt supravegheate, se efectuează anchete epidemiologice și se testează conform metodologiei în vigoare. Tot personalul medical utilizează echipamente de protecție. Nu există risc mai mare în spital decât în afara acestuia. Există transmitere comunitară, motiv pentru care toți trebuie să ne protejăm corespunzător, aceasta fiind responsabilitatea tuturor” – a declarat dr. Sergiu Sîngeorzan, medicul epidemiolog al spitalului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy