#SuntemAcasă – desemnarea câștigătorilor

0

Articol disponibil în: Română

Interes ridicat față de concursul de proiecte organizat de Consiliul Județean Harghita

 

La concursul de proiecte lansat în data de 31 martie de către Consiliul Județean Harghita și care a avut ca obiect nuvelele și fotografiile realizate în perioada pandemiei, numărul de lucrări transmise a fost de 250.

„Restricțiile referitoare la libera circulație au pus pe toată lumea în fața unor noi provocări, însă au existat și avantaje, cum ar fi acela care ne-a înlesnit capacitatea creativă”, a afirmat cu ocazia anunțării câștigătorilor concursului în data de 27 aprilie, Borboly Csaba președintele Consiliului Județean Harghita.

Juriul a fost de părere că desemnarea câștigătorilor a fost o sarcină grea, membrii au fost în unanimitate de acord în ceea ce privește utilitatea organizării acestui concurs. Numeroase lucrări au prezentat experiențe proprii ale oamenilor, aspecte inedite care chiar dacă nu au fost în totalitate conforme cu cerințele concursului au dat naștere unor lucrări de foarte bună calitate.

„Au fost infirmate acele opinii conform cărora tinerii nu sunt interesați de scrieri, că nu au capacitatea de a se exprima în scris. Consider că și acest fapt este un motiv în plus care demonstrează utilitatea acestui concurs de proiecte” –a evidențiat redactorul șef al jurnalului Hargita Népe, Sarány István.

Au jurizat: Oláh Gál Elvira, jurnalist, scriitor, Ferencz Angéla, directorul Centrului Cultural Județean Harghita, Székedi Ferenc jurnalist, publicist, Sarány István, redactorul șef al jurnalului Hargita Népe și Borsodi L. László, redactorul șef al revistei culturale Székelyföld

Fotografiile câștigătoare au fost surprinse de BLÁGA ESZTER și TURCZA HUNOR . În ceea ce privește nuvelele, au fost desemnați trei câștigători BORSOS ÁGOTA, BENEDEK M. ELEK și RADU RALUCA.

Foto: Turcza Hunor

 

Foto: Blaga Eszter

 

Nuvelele desemnate câștigătoare vor fi publicate pe pagina de web și cea de socializare a Consiliului Județean Harghita și pe pagina de web a jurnalului Hargita Népe.

Fotografi cunoscuți au făcut parte din juriul care a evaluat fotografiile înscrise în concurs: Ádám Gyula, Antal Zsombor, Borbáth Áron, Farkas Gecse Noémi și Kristó Róbert. Câștigătoarea categoriei amatori este BLÁGA ESZTER, la categoria profesioniști evidențiindu-se TURCZA HUNOR.

Felicitări participanților și câștigătorilor!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy