Tânăr urmărit și imobilizat de polițiști la Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Urmărit și imobilizat de polițiști în traficul rutier, la Miercurea Ciuc, un conducător auto de 24 de ani, din comuna Cozmeni, va fi cercetat penal, întrucât avea 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 28.02.2019, în jurul orei 00:50, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Miercurea Ciuc, o patrulă mixtă de siguranță publică a efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe strada Kossuth Lajos din localitate.

Cel în cauză nu a oprit la vederea semnalelor luminoase ale autospecialei poliției, astfel încât s-a procedat la urmărirea acestuia, iar pe strada Harghita autovehiculul a fost depășit apoi blocat, în dreptul imobilului cu numărul 9/A.

Astfel, conducătorul auto a fost identificat în persoana lui C.B. de 24 de ani, din comuna Cozmeni, fără permis de conducere, iar la testarea acestuia, aparatul etilotest a indicat 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt în acest caz continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducere fără permis” și „conducere sub influența alcoolului”, pentru care va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy