Țară, țară vrem ostași! – concurs online pentru tineret, ediția 14

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Consiliul Tineretului Maghiar din România (MIT) organizează anul acesta pentru a paisprezecea oară extrem de popularul concurs pentru tineri Țară, țară vrem ostași! La competiția, care a fost anunțată în toată Transilvania, sunt așteptați elevi din clasele V-VIII, care doresc să învețe despre comunități și familii prin lumea basmelor, care doresc să exploreze lumea prin cunoștința cu copii de o vârstă similară și prin relații de prietenie.
Spre deosebire de anii precedenți, aceste echipe nu sunt formate la întâmplare, concurenții pot intra în competiție cu un grup preasamblat. Echipa trebuie să includă cel puțin un elev de clasa a cincea.
Formularul de înscriere este disponibil până pe 2 octombrie 2020 pe următorul link: https://akk.mitesek.net/regisztracio/
Asemănător concursului de anul trecut, copii pot accesa problemele de rezolvat pe siteul concursului, iar poveștile vor fi publicate tot aici, astfel încât acestea vor fi disponibile în orice moment de pe un computer sau chiar de pe un smartphone. După însumarea scorurilor obținute în primele trei runde, vom anunța echipele care vor fi admise în Marea Finală, care va avea loc pe 21 noiembrie 2020 la Odorheiu Secuiesc.
Informații suplimentare pe pagina de facebook a evenimentului www.facebook.com/adjkiralykatonat, pe site-ul Consiliului Tineretului Maghiar din România www.mitesek.net, sau pe pagina lor de facebook www.facebook.com/MITESEK. Răspundem cu plăcere la orice întrebare pe adresa de e-mail mit@mitesek.net, sau la numărul de telefon 0751- 891 215.
Vă rugăm să rețineți că, dacă reglementările epidemiologice actuale nu permit ca Marea Finală să se desfășoare în mod tradițional, îl vom înlocui cu o rundă online la ora anunțată.
Comunicat de presă MIT, Odorheiu Secuiesc
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy