UDMR: Am votat în favoarea adoptării moțiunii de cenzură – este sancțiunea noastră acordată Guvernului pentru evenimentele din 6 iunie

0

Articol disponibil în: Română

”Moțiunea de cenzură este un instrument prin care legislativul sancționează executivul și retrage mandatul acestuia. În ultimele două luni Guvernul nu a gestionat corespunzător situația care creată în Valea Uzului, situație pe care UDMR a semnalat-o de la bun început Guvernului. Din cauza faptului că nu s-a luat nici o măsură hotărâtă din partea executivului, s-a creat un conflict interetnic, care ne amintește de evenimentele din 1990 de la Târgu-Mureș. Comunitatea maghiară a dat dovadă de calm și înțelepciune, nu au reacționat la vandalism și provocări, nici în momentul în care persoanele adunate să protesteze pașnic, prin rugăciune, au fost scuipate, lovite, călcate în picioare. Din fericire s-a evitat un dezastru interetnic, dar nu prin implicarea instituțiilor statului, ci datorită manifestării exemplare a comunității noastre. Prin urmare, UDMR votează moțiunea de cenzură”, a afirmat liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, în discursul său din cadrul dezbaterii privind moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

”UDMR în luna mai a renunțat la acordul parlamentar semnat cu partidele din coaliția de guvernare în urma amplasării ilegale a crucilor de beton în cimitirul din Valea Uzului. Astăzi grupurile parlamentare UDMR au votat în favoarea adoptării moțiunii de cenzură din cauza evoluției evenimentelor din 6 iunie, dar și a standardului dublu aplicat minorităților etnice din România”, a precizat Korodi Attila.

Legiuitorul UDMR a mai subliniat în intervenția sa din plen, că maghiarii din România doresc respect, egalitate în fața legii, păstrarea valorilor culturale, studierea în limba maternă, dezvoltarea economică și, nu în ultimul rând, administrații locale puternice. Korodi a atras atenția totodată asupra importanței dialogului, a abordării corecte și echilibrate a situației din Valea Uzului, dar și asupra respectului reciproc dintre majoritate și minoritate.

Korodi a afirmat în discursul său că: „Ziua de 6 iunie este o zi neagră a democrației postdecembriste din România. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: evenimentele din Valea Uzului puteau să se transforme într-un conflict interetnic amplu. Este nevoie de o abordare corectă a situației din Valea Uzului, este nevoie de dialog și trebuie să dăm dovadă de respect reciproc. Pentru acțiunile neuniforme, pentru lipsa de asumare a responsabilităților din partea multor instituții guvernamentale, pentru lipsa abordării preventive a problemelor cu care se confruntă comunitatea maghiară suntem obligați să sancționăm astăzi coaliția de guvernare”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy