Ungaria trimite din nou produse pentru curăţare şi dezinfectare maghiarilor de peste hotare

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: PestiSrácok

 

Compania Unilever Ungaria a oferit 26 de boxpaleţi cu dezinfectanţi şi produse de curăţat pentru lupta împotriva epidemiei. Cu o parte din această donaţie vor fi ajutaţi şi maghiarii de peste hotare, cu sprijinul Consiliului Naţional de Coordonare Umanitară din Ungaria (NHKT), a declarat, luni, Miklós Soltész, preşedintele NHKT, secretar de stat în cadrul ministerului ungar al resurselor umane, responsabil pentru relaţia cu cultele, minorităţile şi societatea civilă.

La conferinţa de presă, desfăşurată în depozitul din Dunavarsány al Serviciului Ungar de Ajutor Ecumenic, Miklós Soltész a explicat că produsele pentru curăţare şi dezinfectare, oferite de Unilever Ungaria, ajung la maghiarii de peste hotare prin intermediul organizaţiilor de ajutor umanitar, potrivit MTI.

Compania oferă un dublu exemplu, a adăugat politicianul: pe de o parte, prin donaţiile sale şi, pe de altă parte, prin anunţarea extinderii fabricii sale din Nyírbátor, în momentul în care părea că se va opri economia.

Miklós Soltész a menţionat că din cei 26 de boxpaleţi, 7 vor fi trimişi în Transilvania şi Partium prin Serviciul Ungar de Ajutor Ecumenic şi prin Caritas Ungaria (organizaţie umanitară care funcţionează pe lângă biserica romano-catolică din Ungaria) către organizaţiile de acolo cu care sunt afiliate, iar 4 boxpaleţi vor ajunge în Voivodina prin Serviciul de Ajutor Maltez din Ungaria. Restul donaţiilor urmează să fie distribuite unor centre sociale de către şase organizaţii de caritate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy