Urșii le-au dat de lucru jandarmilor în acest weekend

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ/TimpOnline

 

În acest sfârșit de săptămână, au fost primite cinci apeluri, prin intermediul SNUAU 112, prin care erau anunțate prezența unor urși în localitățile Băile Tușnad și Șimonești, informează Jandarmeria Harghita.

Dacă în două cazuri, urșii nu au fost găsiți de către echipajele de jandarmerie trimise în localitatea Băile Tușnad, în două cazuri semnalate sâmbătă și duminică în satul Mihăileni, comuna Șimonești acestea s-au confirmat.

Primul apel primit prin intermediul SNUAU 112, sâmbătă, 15 august, la ora 03:04, ne anunța prezența a doi urși în curtea unei case din sat. A fost trimis imediat în zonă un echipaj de ordine publică format din jandarm și polițist, care au îndepărtat urșii înspre pădure.
Al doilea apel a fost făcut duminică, 16 august, la ora 03:08, de către același bărbat care ne semnala prezența unui urs în aceeași localitate. Și de această dată la fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie care a alungat ursul în pădure.
Ultimul apel primit tot ieri, la ora 14:00 semnala prezența unui urs mort în apropierea minelor din Lueta. La fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie pentru a asigura zona și pentru a permite echipajelor specializate să intervină.
În toate cazurile au fost înștiințate autoritățile cu atribuții în acest domeniu, cu care colaborăm și nu au fost înregistrate alte evenimente.

De la începutul anului și până în prezent au fost înregistrate la nivelul dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita un număr de 156 de apeluri prin care au fost semnalate prezența urșilor în județ, cele mai multe fiind înregistrate în luna iunie, respectiv 73 de apeluri. Luna aceasta au fost înregistrate un număr de 12 apeluri.

Ca zonă de răspândire a acestora, cele mai multe au fost în zona localităților Băile Tușnad și Voșlăbeni, dar am înregistrat solicitări și în zona localităților Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Izvoru Mureșului, Păuleni- Ciuc, Suseni, Sânmartin, Polonița, Sub Cetate, Dealu, Lacul Sfânta Ana, Șimonești și Lueta.

Le reamintim oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy