Viitorul este azi: roboții mulg vacile dintr-o fermă din Bistrița-Năsăud printr-o investiție finanțată prin PNDR 2020

0

Articol disponibil în: Română

Inovarea și modernizarea în agricultura României este o direcție foarte importantă în implementarea fondurilor europene pe care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale le gestionează. AFIR a primit pentru investiții în ferme (prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatațiile agricole”) solicitări de finanțare în valoare de 2,2 miliarde de euro, din care a contractat proiecte însumând 912,47 de milioane de euro. Pentru decontarea investițiilor realizate până în prezent, AFIR a plătit fermierilor 493,35 de milioane de euro din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

O astfel de investiție, care vizează modernizarea activității unei ferme prin construirea și dotarea sălii de muls și a spațiului pentru procesarea laptelui, a fost finanțată de AFIR în localitatea Orheiu-Bistriței, din comuna Cetate, județul Bistrița-Năsăud. Valoarea finanțării nerambursabile acordate prin PDNR 2020, obținute de beneficiar este de 400.229,41 de euro. Precizăm că valoarea totală a proiectului se ridică la 732.277 de euro.

Obiectivul principal al acestui proiect a fost modernizarea fermei zootehnice. În acest sens, s-a construit și dotat o sală de muls și un spațiu de procesare a laptelui, pe un lot pe care există deja o hală cu destinația fermă de vaci, cu o capacitate de 120 de capete.

Investiția este inedită prin faptul că dispune de un grad mare de robotizare a fermei. Este vorba despre un sistem în care îngrijirea animalelor și mulsul sunt realizate integral de către roboți. Ferma a fost modernizată prin achiziționarea de cușete pentru odihnă a animalelor, tanc de răcire a laptelui, echipamente de procesare, vană mecanizată de procesare brânzeturi, sistem de împingere automată a furajelor, sistem de curățat gunoiul de grajd, dar și alte echipamente.

În total, în fermă lucrează cinci roboți: doi mulg vacile, unul face curat, unul ridică mâncarea animalelor și unul alăptează automat vițeii. Este singura fermă de vaci din regiune care dispune de un grad înalt de tehnologizare, care e funcțională și care are ca scop final sănătatea și confortul animalelor, precum și calitatea produsului finit.

Contractul de finanțare pentru modernizarea fermei de vaci a fost încheiat în 30 iunie 2016, iar investiția s-a finalizat la data de 30 iunie 2018. Societatea vizează realizarea unei producții  totale anuale de 960.000 litri de lapte. Investiția finanțată prin PNDR 2020, deși automatizată, a reușit și crearea a două locuri de muncă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy