Ziua Aviaţiei Române și a Forţelor Aeriene

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: Ministerul Apărării Naționale

 

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu și șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-maior Viorel Pană, a participat luni, 20 iulie, începând cu ora 10.00, la ceremonia militară şi religioasă organizată în București la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

În semn de omagiu pentru eroii aviatori, la verticala monumentului vor trece aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, aeronave civile din dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă și Aeroclubului României din subordinea Ministerului Transporturilor, o aeronavă de transport pasageri din dotarea Tarom, aeronavele echipei independente de acrobație aeriană Iacării Acrobați, precum și aeronave civile din dotarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli.

Dispozitivul de zbor va fi compus din aproximativ 15 aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române  de tip F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 Puma, IAR-99 Standard, IAR-99 Şoim, 3 elicoptere tip Mi-17 și  EC-135, o aeronavă Cessna VC-560 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, 3 elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Tecnam 2006 și o aeronavă Piper Seneca V aparținând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, 2 aeronave BN-2A Islander și o aeronavă Beechcraft King Air 90 aparținând Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli, o aeronavă B737 aparținând Tarom, 3 aeronave tip IAK- 52 aparţinând echipei independente de acrobație aeriană din  România, 5 aeronave Extra 300 aparținând  Aeroclubului  României.

Ceremonia va fi organizată în format restrâns, cu respectarea limitărilor impuse pentru prevenirea și combaterea noului coronavirus.

 

***

 

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților. La 17 iunie, în urmă cu 110 ani, Aurel Vlaicu efectua primul zbor complet cu un aeroplan de concepţie proprie pe teritoriul ţării noastre.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy