Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Scandal într-o societate comercială din Șimonești. Mai mulți bărbați s-au luat la bătaie

În dimineața zilei de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Odorheiu Secuiesc au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Șimonești a avut loc un scandal între mai multe persoane.

„Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a rezultat faptul că la o societate comercială din localitate, a fost organizată o petrecere, unde, pe fondul unor neînțelegeri, a izbucnit un scandal între un bărbat de 38 de ani, însoțit de alți doi, de 33, respectiv 21 de ani, și alți alți cinci bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 39 de ani, toți din municipiul Odorheiu Secuiesc. În urma conflictului, cel de 38 de ani ar fi amenințat și lovit cu un cuțit, doi bărbați de 20 și 25 de ani, care au primit îngrijiri medicale, însă au refuzat internarea. Totodată cei trei ar fi folosit scânduri din gard, pentru lovirea celorlați cinci bărbați.
Polițiștii au demarat cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Ieri,  față de bărbatul de 38 de ani, din Odorheiu Secuiesc,  s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, ceilalți doi fiind cercetați în stare de libertate.”,   a informat IPJ Harghita.

Potrivit sursei citate, în urma verificărilor efectuate în locul producerii incidentului, respectiv la societate comercială din comuna Șimonești, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice a I.P.J. Harghita au constatat faptul că aceasta nu deținea autorizații legale de funcționare. În acest sens polițiștii au sancționat contravențional societatea comercială cu amendă în valoare de 50.000 RON și au dispus confiscarea unei sume de 3523 RON.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.