Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Harghita, dotat cu cinci scaune electrice pentru transportul pacienţilor pe scări

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Harghita a fost dotat cu cinci scaune de transport electrice, special concepute pentru a facilita transportul pacienţilor pe scări, în urma unei donaţii făcute de compania MOL România şi Asociaţia Transylvania Rescue Team Filiala Ciuc, informează Agerpres.

Foto: GINA ŞTEFAN/AGERPRES

Directorul SAJ Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că este vorba de „o mare realizare” în viaţa instituţiei, punctând faptul că, până acum, angajaţii serviciului întâmpinau diverse obstacole în transportul pacienţilor nedeplasabili.

esta a arătat că valoarea celor cinci scaune electrice este de 83.000 lei, fonduri puse la dispoziţie de compania petrolieră Asociaţiei Transylvania Rescue Team Filiala Ciuc, care a donat echipamentele Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Dr. Peter a mai menționat că Serviciul Judeţean de Ambulanţă Harghita este cel mai dotat din ţară din acest punct de vedere, cele cinci scaune urmând să ajungă la staţiile mari, respectiv Topliţa, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc şi Cristuru Secuiesc.

SAJ Harghita mai are în dotare două astfel de scaune electrice de transport pacienţi pe scări, cumpărate recent de Consiliul Judeţean Harghita.

Prezent la conferinţa de presă, directorul de vânzări al companiei petroliere, Borviz Levente, a precizat că doar în urma discuţiilor cu şeful SAJ Harghita a realizat cât de dificilă este transportarea unui pacient pe scări, când atât pacientul cât şi lucrătorii de la Ambulanţă sunt în pericol, şi şi-a exprimat speranţa că aceste echipamente moderne vor ajuta, în viitor, la creşterea eficienţei muncii.

Borviz Levente a vorbit şi de programele de responsabilitate socială ale companiei în educaţie, protecţia mediului, sport şi sănătate, a căror valoare depăşeşte 4,8 milioane de euro şi de care au beneficiat peste 260.000 de persoane şi asociaţii.

La conferinţa de presă a participat şi reprezentantul firmei distribuitoare a scaunelor electrice de transport pe scări, Carol Rotaru, care a prezentat caracteristicile tehnice ale acestora, punctând faptul că sunt foarte simplu de folosit, sistemul de şenile permiţând să poată fi utilizate de o singură persoană atât la urcare, cât şi la coborâre.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy