Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Simulare Evaluare Naţională 2021. Peste 2.600 de elevi harghiteni au participat la proba de matematică

Elevii de clasa a VIII-a au  susţinut marţi, 30 martie, proba la Matematică, a doua din cadrul simulării pentru Evaluarea naţională.

La această probă au participat 2.606 de elevi din județul Harghita, din 2.784 înscriși. Nu s-au prezentat  178 de elevi.

Miercuri, 31 martie, elevii din partea minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine simularea probei la Limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi aduse la cunoștința elevilor în 16 aprilie.

Rezultatele obținute la simulările naționale nu vor fi afișate și nu vor fi făcute publice.

Toate unitățile de învățământ elaborează și transmit la inspectoratul școlar un raport pe școală, iar inspectoratul școlar elaborează un raport pe județ/municipiu și îl trimite mai departe la Ministerul Educației. Raportul trebuie să includă și un plan de acțiune care cuprinde măsurile de monitorizare, control și remediere acolo unde se impune.

Citiți și Simulare Evaluare Națională 2021. Prezența elevilor din Harghita la prima probă

 




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *