Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Societăţi comerciale de profil în domeniul carierelor de piatră, luate la verificat. Amenzi în valoare de 89.000 de lei, aplicate de polițiștii harghiteni

În urma unor activități  de cercetare și investigație desfășurate în ultima perioadă, polițiștii harghiteni au obținut date și indicii cu privire la o carieră de piatră despre care există bănuiala că ar funcționa ilicit.

„Pentru verificarea legalității exploatării, la data de 09 iunie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita a fost organizată o amplă acțiune pe linie de investigare a criminalității economice, în cadrul căreia au fost prinși în flagrant 4 muncitori, în timp ce desfășurau activități de exploatare de piatră ornamentală, precum și de ambalare a acesteia, în vederea valorificării, fără documente legale.

În condițiile existenței unor suspiciuni rezonabile cu privire la posibilitatea săvârșirii unor fapte de natură infracțională, a fost luată măsura indisponibilizării mai multor utilaje, respectiv o autoutilitară, un încărcător frontal de mare capacitate și un excavator, precum și a 155 de paleți de piatră de andezit, în valoare totală de aproximativ 25.000 de euro.

Din verificările efectuate până la acest moment rezultă că o societate comercială, reprezentată de un harghitean de 44 de ani, ar fi desfășurat activități de extracție a pietrei ornamentale fără a deține permis de exploatare în zona respectivă, cu depășirea perimetrului de exploatare stabilit conform anexei permisului de exploatare.”, a transmis IPJ Harghita.

În cauză s-a întocmit un dosar penal, în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de executarea de activități miniere fără permis sau licență.

Prin continuarea amplei acţiuni pe linie economică din data de 09 iunie 2021 a.c., poliţiştii harghiteni au obţinut noi şi importante rezultate.

„Astfel, în urma verificării a 9 societăţi comerciale de profil în domeniul carierelor de piatră, care au ca obiect de activitate exploatarea agregatelor minerale, au fost constatate tot atâtea încălcări ale Legii 53/2003 – Codul Muncii și ale Legii Minelor 85/2006, pentru care au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 89.000 de lei.”, mai precizează IPJ Harghita.

Verificările sunt continuate de către organele abilitate, sens în care faţă de persoanele juridice în cauză vor fi luate măsurile legale ce se impun.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *