Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Spitalul a câştigat un proces cu Ministerul Finanţelor pentru recuperarea unor sume „tăiate” din salarii

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc a câştigat un proces cu Ministerul Finanţelor, pentru recuperarea unor sume reţinute din salarii în anul 2010, banii intrând deja în contul angajaţilor unităţii sanitare.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Demeter Ferenc, a declarat pentru AGERPRES că, după tăierile salariale din 2010, sindicatul Sanitas a dat în judecată unitatea sanitară pentru a recupera sumele reţinute de la angajaţi şi a câştigat acest proces, urmând ca banii să fie plătiţi de spital. Drept urmare, conducerea SJU a decis să acţioneze, la rândul său, în instanţă Ministerul Finanţelor, pentru a primi înapoi sumele respective.

Iniţial, Tribunalul Harghita nu a dat câştig de cauză Spitalului Judeţean, dar Curtea de Apel din Târgu Mureş, care a judecat recursul, a decis că Ministerul Finanţelor trebuie să restituie sumele luate în 2010.

Am luat această decizie pentru că era normal ca sumele luate abuziv de la angajaţii noştri să fie recuperate şi consider că hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş a fost una justă, pe baza dovezilor prezentate, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.

Potrivit sursei citate, banii au fost primiţi de toţi angajaţii spitalului, fie că sunt sau nu membrii vreunui sindicat.

Sursa: punctul.ro




Un comentariu la “Spitalul a câştigat un proces cu Ministerul Finanţelor pentru recuperarea unor sume „tăiate” din salarii

  1. Lado Dalma

    Sunt mai multi angajati care nu au primit banii recuperati, angajatii UPU, Dispensar TBC, Laborator BK, Medicina Legala si medicii rezidenti, angajati care primesc banii de salar de la Ministerul Sanatatii, oameni care sunt angajati ai Spitalului Judetean de Urgenta din Miercurea Ciuc, sunt membrii de sindicat, dar totdeauna sunt uitati cand este vorba de o comunitate.

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.