Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Start la distracție pe gheață! Sâmbătă, 4 decembrie, se deschide primul patinoar mobil în aer liber din Miercurea Ciuc

Începând de sâmbătă, 4 decembrie, timp de trei luni,  patinoarul în aer liber din Piața Libertății îi așteaptă pe cei dornici de a plimba cu patinele pe gheață și de a se distra în aer liber.

Porțile primul patinoar mobil în aer liber din Miercurea Ciuc se va deschide la ora 15:00, funcționarea nefiind afectată de vremea capricioasă.

Patinoarul de 600 de metri pătrați, realizat în urma unui parteneriat între Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, Asociația de Dezvoltare Comunitară „Hargita Víz” – și astfel Consiliul Județean Harghita, respectiv Transylvanian Tennis & Squash Club, va fi deschis în fiecare zi a săptămânii între orele 10:00 și 21:00. De asemenea, în pauze,  patinatorii vor putea gusta din mâncarea și băuturile de calitate, preparate din ingrediente locale și pregătite de Organic Trip Food, în ton cu vremea răcoroasă.

Deschiderea patinoarului a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă, primarul Korodi Attila mulțumind partenerilor pentru implementarea acestui program complex și pentru experiența profesională pe care Transylvanian Tennis & Squash Club a acumulat-o de-a lungul anilor și pe care o aduce acum în folosul comunității.

Deși anul acesta lansăm programul în mod experimental, sunt convins că vom aduce o mare bucurie atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari”, a precizat primarul.

Acesta a adăugat că grupurile școlare organizate din comunele membre ale Asociației de Dezvoltare Comunitară „Hargita Víz” vor putea patina gratuit – la orele stabilite în prealabil – dacă vor arunca 10 peturi presate pe persoană în containerul amplasat de Eco-Csík Srl. lângă patinoar.

 „Aceasta este o altă modalitate de a-i sensibiliza pe copii cu privire la importanța protejării mediului și a conștientizării problemelor de mediu„. a subliniat primarul Korodi Attila.

Conform viceprimarului Sógor Enikő, deschiderea patinoarului va fi marcată de un spectacol de calitate oferit de patinatorii artistici de la Clubul Sportiv Școlar și Sporclub, antrenați de Simon Mária și Bogyó Löffler Mária.

Detaliile tehnice și funcționarea patinoarului au fost prezentate de Szász László, președintele clubului. Patinoarul de 600 de metri pătrați poate găzdui până la 150 de persoane în același timp, purtarea măștii este obligatorie, la fel ca și utilizarea căștilor de protecție pentru copii și recomandate pentru adulți. Tariful de intrare pe gheaţă pentru o oră și jumătate este de 6 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți.

În timp ce deschiderea patinoarului în aer liber va fi, fără îndoială, punctul culminant al celui de-al doilea weekend de advent, există o mulțime de alte evenimente de care locuitorii orașului se pot bucura. Acestea au fost prezentate de viceprimarul Sógor Enikő.

A doua lumânare de pe coroana de advent va fi aprinsă în parcul central pe 5 decembrie, la ora 17:00. După aprinderea lumânării, Moș Nicolae va sosi pe promenadă într-o ambulanță iluminată și decorată, din partea Serviciului de Ambulanță Județean Harghita și a Grupului de Ambulanță Transilvania, filiala Ciuc. Două zone rezidențiale ale orașului vor fi vizitate de Moș Nicolae pe bicicletă. În Spicului, la capătul scărilor care duc spre cartier, iar în Tudor, în fața magazinului Amigo, Moș Nicolae îi va aștepta pe cei mici la ora 17.00.

În zilele de 4 și 5 decembrie va circula, de asemenea, trenul lui Moș Nicolae, cu o singură remorcă, cu max. 22 de persoane, între orele 11:00 și 20:00, cu plecare din stația de autobuz de vizavi de Teatrul Csíki Játékszín, cu 22 de persoane.

Pe promenadă se deschide Promenada Cadourilor de Crăciun, iar în acest weekend meșteșugarii locali și din zonă vor oferi decorațiuni și ustensile de casă, ornamente de Crăciun, jocuri de societate, jucării pentru copii și alte produse pentru copii, sâmbăta între orele 11:00 și 18:00 și duminica între orele 11:00 și 19.00. De asemenea, vizitatorii vor putea savura mâncare și băuturi delicioase de la căsuțele și rulotele amenajate în parcul central, între orele 15:00 și 20:00 în timpul săptămânii și între orele 11:00 și 20:00, sâmbăta și duminica.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.