Steagul secuiesc și drapelul Ungariei au fost îndepărtate de pe domeniul public din comuna Remetea

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Drapelul Ungariei și steagul secuiesc, un steag ce simbolizează lupta pentru separatismul așa-zisului ținut secuiesc, au fost îndepărtate duminică, 10 ianuarie, de pe domeniul public al UAT Remetea, din fața primăriei, după ce în luna octombrie anul trecut am câștigat definitiv un proces în acest sens. În fața primăriei au rămas arborate legal drapelul României și steagul UE –  a declarat jurnalistul Dan Tanasă, membru al Camerei Deputaților din România din partea AUR.

 

Curtea de Apel București a respins joi, 1 octombrie, recursul primarului comunei Remetea împotriva sentinței Tribunalului București prin care a fost obligat să îndepărteze steagul secuiesc și drapelul Ungariei de pe domeniul public al comunei.

Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă în calitate de președinte, s-a adresat instanței de judecată pentru a-l obliga pe primarul UDMR din comuna Remetea, județul Harghita, Laczko-Albert Elemer, să respecte legislația în vigoare în privința arborării unor drapele pe domeniul public.

În urmă cu un an, Tribunalul București a dat dreptate reclamantei ADEC și l-a obligat pe primarul UDMR din Remetea să îndepărteze steagul comunei Remetea, steagul secuiesc și drapelul Ungariei din fața Primăriei Remetea precum și din orice alt loc de pe domeniul public al comunei Remetea.

Sentința Tribunalului București pe scurt (detalii aici): „Respinge ca neîntemeiate excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primarului Comunei Remetea, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtul Primarul Comunei Remetea, prin întâmpinare. Admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Remetea. Obligă pârâtul Primarul Comunei Remetea să îndepărteze steagul comunei Remetea, steagul Consiliului National Secuiesc (steagul secuiesc) şi drapelul Ungariei din faţa primăriei comunei Remetea de pe domeniul public al comunei Remetea, precum şi din orice alt loc public de pe raza comunei Remetea. Admite cererea reclamantei Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa, de obligare a pârâtului Primarul Comunei Remetea la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pe pârâtul Primarul Comunei Remetea la plata către reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa, a sumei de 2020 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunțată, astăzi, 26.09.2019, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”.

Primarul comunei Remetea a formulat recurs, care însă a fost însă respins astăzi.

Decizia Curții de Apel București pe scurt (detalii aici): „Sesizează Curtea Constituţională a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr.141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, prin raportare la prevederile art.16 alin.1 şi art.21 alin.1-3 din Constituţia României. Respinge recursul ca nefondat. Respinge cererea de intervenţie accesorie ca nefondată. Definitivă. Pronuntata azi, 01.10.2020, in sedinta publica”.

Sursa: https://www.dantanasa.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy