Strigăt de alarmă al românilor din Harghita, Covasna şi Mureş

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Conducerea forumului atrage atențu că proiectul legii Statutului minorităţilor naţionale, în forma actuală, “contravine flagrant” Constituţiei României şi dreptului internaţional.
Conducerea forumului menţionează, într-un comunicat de presă dat marţi publicităţii, că proiectul UDMR urmăreşte introducerea în dreptul intern a “drepturilor colective şi a conceptului de autonomie culturală”, nerecunoscute de dreptul internaţional.
Exemplul tipic este cel al județelor Harghita şi Covasna unde, dacă s-ar adopta în forma actuală, proiectul ar duce la crearea “de jure a unui stat în stat” guvernat de UDMR, ceea ce contravine tuturor legilor şi convenţiilor europene.
În comunicat se mai menţionează că actualul cadru juridic din ţara noastră “asigură pe deplin protecţia minorităţilor naţionale, exercitarea nestingherită a tuturor drepturilor identitare, culturale, educaţionale, la standarde superioare celor europene”, iar, în această situaţie, cei care au nevoie de un cadru legal de protecţie sub acest aspect sunt românii din zonă, care constituie o “minoritate numerică supusă discriminării şi marginalizării”.
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş reuneşte 36 de organizaţii nonguvernamentale şi a fost fondat în anul 2005 de un grup de intelectuali, cu scopul de a contribui la păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale a românilor din cele trei judeţe.

Radio România Tg. Mureş

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy