Tânăr din Miercurea Ciuc sancționat aspru: dosar penal și amendă de aproape 5000 de lei

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto cu caracter ilustrativ

 

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr din municipiul Miercurea Ciuc, pe care l-au şi sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum total de aproape 5.000 de lei. 

Cel în cauză, care a fost depistat, fără permis de conducere şi fiind sub influenţa alcoolului, în timp ce conducea un autoturism fără asigurare valabilă şi cu inspecţia tehnică periodică expirată, avea şi cartea de identitate expirată.

La data de 10 august 2020, în jurul orei 17:15, un echipaj poliţienesc aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Ciceu, a oprit pentru control un autoturism care circula pe D.N.E. 578.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 21 de ani, din municipiul Miercurea-Ciuc, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că acesta nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tot ca urmare a verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că autoturismul respectiv are Inspecția Tehnică Periodică expirată din data de 11.09.2019 şi nu are asigurare de răspundere civilă valabilă, iar conducătorul auto are cartea de identitate expirată, motive pentru care acesta a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. 195/2002R, Legii 132/2017 și O.U.G. 97/2005, cu amendă în cuantum total de 4.980 de lei.

De asemenea, ca şi măsură complementară, s-a procedat şi la reținerea certificatului de înmatriculare și la ridicarea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare.

Mai mult, la testarea etilotest, aparatul a indicat 0,61mg/l alcool pur în aerul expirat, situaţie în care tânărul a fost condus la Spitalul Județean Miercure-Ciuc, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Astfel, pe numele său a fost întocmit dosar penal, pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy