Tragedie la Lunca de Sus. O femeie a fost ucisă de niște bușteni căzuți dintr-un camion

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Foto: IPJ Harghita

Buștenii dintr-o remorcă s-au răsturnat peste un autoturism și au ucis o femeie, în timp ce șoferul, un tânăr de 20 de ani și un copil de 4 ani au fost răniți. Tragedia a avut loc în această seară, pe D.N. 12/A, pe raza localității Lunca de Sus, informează IPJ Harghita.

Gheorghe Filip, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita explică în ce condiții s-a petrecut  accidentul de pe DN 12:

Autoturismul a oprit în fața unui magazin, în afara părții carosabile, pe direcția de mers Miercurea-Ciuc – Comănești, iar la momentul în care victima, o femeie de 38 de ani, din comuna Lunca de Jos, s-a dat jos din mașină, din partea dreaptă, încărcătura (bușteni) camionului care venea din sens opus s-a desprins și a accidentat-o mortal. Au fost transportați la spital conducătorul auto, un bărbat de 20 de ani și un minor de 4 ani, care se aflau în autoturism.

Se fac cercetări pentru a se stabili cauza, care poate fi de natură tehnică potrivit polițiștilor, având în vedere că puntea din spate este ruptă sau neasigurarea corespunzătoare a încărcăturii. Se cubează inclusiv materialul lemnos, cu organele silvice.

Traficul se desfășoară alternativ.

Update: Șoferul camionului este un bărbat de 49 de ani, din comuna Frumoasa și s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy