Trei incendii de vegetație uscată, stinse de pompierii harghiteni, în ultimele 24 h

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Odată cu încălzirea vremii, incendiile care au drept cauză focul deschis efectuat pentru arderea miriștilor ori a vegetației uscate au tendința să se înmulțească. Astfel, numai în cursul zilei de ieri, 20  martie a.c., pompierii militari harghiteni au acționat pentru stingerea a 3 incendii de vegetație uscată, care au afectat peste 3  ha, iar la unul  dintre acestea, exista pericol de propagare la pădurea  din apropiere. Pompierii militari din cadrul subunităților Miercurea Ciuc și Toplița, în cooperare cu SVSU Mihăileni, au reușit localizarea și stingerea acestor incendii, care au avut loc în localitățile Miercurea Ciuc, Mihăileni și Toplița, împiedicând astfel propagarea flăcărilor către vecinătăți.

Pe fondul creşterii semnificative, în ultima perioadă, a numărului incendiilor de vegetație uscată produse ca urmare a utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor de vegetația uscată, fără respectarea măsurilor obligatorii de apărare împotriva incendiilor, care pot afecta construcţiile, fondul forestier sau principalele căi de transport (rutiere și feroviare) aflate în vecinătate, vă reamintim principalele reguli și măsuri de prevenire a incendiilor pe care trebuie să le cunoaşteţi şi să le respectaţi.

Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti.

Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum. De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol.

Pentru diminuarea numărului de arderi şi implicit a pagubelor rezultate, precum şi aplicarea măsurilor coercitive în situaţia constatării neîndeplinirii obligaţiilor de către persoanele fizice şi juridice, vor fi intensificate acţiunile în teren desfăşurate de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Oltul” al județului Harghita, în colaborare cu reprezentanţi/specialişti din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Gărzii Naţionale de Mediu. Mai mult, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Oltul” al județului Harghita desfășoară o serie de acțiuni de informare și conștientizare a populației asupra riscului generat de incendiile de vegetație precum: acțiuni de patrulare în zonele/localitățile unde se preconizează/se înregistrează incendii de vegetație cu implicarea activă a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, postări periodice pe rețelele sociale Facebook a regulilor și măsurilor de apărare împotriva incendiilor, diseminarea de materiale de informare preventivă la gospodăriile cetățenești, continuarea campaniilor de informare a populației pe posturile radio prin difuzarea spoturilor audio privind  interdicția arderii vegetație uscate.

Tot ieri, în jurul orei 21:00, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor in cazul unui accident rutier, produs pe DN 12, pe raza municipiului Toplița.

Totodată, paramedicii SMURD au asistat medical 5  persoane cu diverse afecțiuni medicale și traumatisme.

Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

 Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.                                                                 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy