Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Un bărbat din Toplița, de 51 de ani, a decedat în urma unui accident rutier

La data de 9 mai 2022, în jurul orei 03:30, polițiștii harghiteni au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, în localitatea Valea Strâmbă a avut loc un eveniment rutier.

„Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, în urma cercetărilor efectuate, a constatat faptul că un bărbat de 51 de ani, din municipiul Toplița, în timp ce conducea un autoturism, pe D.E. 578, dinspre Miercurea Ciuc către Gheorgheni, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un parapet metalic aflat pe partea stângă a drumului.
În urma evenimentului rutier, din păcate, conducătorul auto a decedat,  fiind distruși aproximativ 4 metri de parapet metalic și un indicator rutier.”, a precizat IPJ Harghita.

„O intervenție în care o persoană și-a pierdut viața, a avut loc în această dimineață, pe raza comunei Suseni, sat Valea Strâmbă, unde echipajele de prim ajutor și descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni au intervenit în urma producerii unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, conducătorul auto, un bărbat de 51 de ani, a decedat, din cauza leziunilor suferite.”,  a informat și ISU Harghita.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea nefericitului eveniment.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.