Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Urșii și puii lor înspăimântă localnicii din Băile Tușnad

 

Foto cu caracter ilustrativ

În această seară a fost semnalată prezența unui urs, în Băile Tușnad, lângă gara CFR. S-a transmis mesaj de avertizare RO-ALERT, iar la fața locului s-au deplasat un echipaj SAJ și un echipaj de jandarmi, potrivit ISU Harghita.

Tot astăzi, în jurul orei 14.50, un harghitean semnala la 112 faptul că în apropierea gării CFR din Băile Tușnad este prezentă o ursoaică cu doi pui. La faţa locului a fost trimis imediat un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tușnad care a alungat ursoaica și puii în pădurea din apropiere. Echipajul de jandarmerie a rămas pentru o perioadă în zonă pentru a se asigura că animalele sălbatice nu revin.

Jandarmii le reamintesc oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *