Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Ursoaica cu pui care creează probleme locuitorilor din stațiunea Băile Tușnad va fi relocată

Ursoaica cu trei pui care a creat, în ultimele săptămâni, probleme locuitorilor și turiștilor din stațiunea Băile Tușnad va fi relocată în următoarea perioadă, după ce Ministerul Mediului a eliberat autorizația în acest sens.

Șeful Agenției pentru Protecția Mediului Harghita, Domokos Laszlo, a declarat pentru AGERPRES că întreaga echipă de specialiști este pregătită, la fel ca și cușca specială și mașina cu care aceasta va fi transportată, în prezent fiind monitorizată situația și așteptându-se momentul prielnic pentru tranchilizarea și capturarea animalelor. Potrivit sursei citate, ursoaica și puii săi vor fi transportați într-un fond de vânătoare dintr-un alt județ, ai căror administratori și-au dat acordul în acest sens.

Primarul stațiunii Băile Tușnad, Albert Tibor, consideră că ursoaica trebuie capturată cât mai repede, întrucât ea poate reprezenta un pericol pentru localnici și pentru turiști. Primarul a spus că există riscul ca unul dintre ursuleți să se rătăcească și mama să pornească să îl caute și să rănească pe cineva, în încercarea ei de a-și apăra puiul. El a adăugat că animalele vin în fiecare seară în stațiune și cotrobăie în tomberoanele de gunoi, dar nu mai intră în gospodăriile localnicilor.

Datele furnizate de șeful APM Harghita, Domokos Laszlo, arată că de la începutul anului au fost anunțate 46 de pagube provocate de animale sălbatice, în 80 la sută din cazuri fiind vorba de urși. Aceștia au ucis animale domestice, cu precădere vite, oi sau porci și au distrus și mai mulți stupi, în căutare de miere.

De asemenea, în acest an trei harghiteni au fost atacați de urs când se aflau în pădure, dar niciunul dintre ei nu a fost rănit mortal.

În acest an s-a înregistrat și un caz în care o ursoaică a fost călcată de tren, între localitățile Voșlăbeni și Valea Strâmbă. Domokos Laszlo a spus că astfel de situații s-au mai consemnat și în anii precedenți, întrucât în zona respectivă există un coridor de trecere a urșilor.

Specialiștii apreciază că se va mai înregistra o creștere a numărului de pagube în perioada toamnei, când se coc fructele și cerealele sunt bune de consum, iar urșii se pregătesc pentru iernat.

Pentru a reduce numărul pagubelor, șeful APM Harghita atrage atenția că ar fi bine ca stânele să nu fie amplasate în locurile frecventate de urși, iar animalele să nu fie lăsate nesupravegheate, mai ales noaptea, inclusiv câinii care, de multe ori, atacă puii de urs, fapt care provoacă atacuri din partea ursoaicelor.

Anul trecut, potrivit datelor furnizate de Agenția pentru Protecția Mediului Harghita, în județ s-au înregistrat 177 de pagube produse de animalele sălbatice, în 101 cazuri fiind vorba despre urși.

Sursa: agerpres.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.