Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Vânătoarea de animale sălbatice în România, promovată de Tánczos Barna la Budapesta

În această perioadă se desfășoară la Budapesta expoziția internațională „One With Nature”. La eveniment au participat și reprezentanți ai Romsilva, cu standul „Unul cu natura”, unde au fost prezentate diverse trofee ale animalelor sălbatice ucise în România.
La deschiderea expoziției internaționale de la Budapesta a fost prezent și ministrul Mediului, Tánczos Barna, care a declarat că vânătoarea este un mod de protejare a naturii:

„De multe ori avem tendința să uităm că vânătoarea face parte din protejarea activă a naturii. Managementul faunei înseamnă conservarea conștientă a habitatelor speciilor sălbatice. Managementul profesionist al populațiilor animalelor, bazat pe dovezi științifice, este fundamentul ecologiei. Pentru multe specii de animale strict protejate, numai gestionarea profesională a faunei sălbatice poate asigura protecția și conservarea condițiilor de habitat. Vânătoarea, făcută cu respectarea legii și al codului etic, este o parte integrantă a conservării naturii și a gestionării corespunzătoare, științifică a faunei. România este reprezentată cu un stand impresionant la Expoziția Mondială pentru Vânătoare și Natură cu titlul „Unul cu natura” organizată în această perioadă la Budapesta. Astfel prezentăm lumii bogăția naturală și biodiversitatea României. Am convingerea că vom putea acționa eficient în vederea protejării naturii doar dacă cunoaștem cele mai noi tendințe, participăm la dezbateri profesionale și preluăm bunele practici internaționale.”


Cumva opinia ministrului Tánczos Barna, pică fix pe ideologia vicepremierului Ungariei, Zsolt Semjén, care spune că nu  este posibilă gestionarea mediului natural fără vânătoare sustenabilă.

Nu este posibilă gestionarea mediului natural fără vânătoare sustenabilă”, a precizat Zsolt Semjén pentru agenţia ungară de presă MTI.

Potrivit politicianului, o creştere neîngrădită a faunei sălbatice ar distruge „în câteva momente” pădurea, astfel, şi propriul lor habitat, iar fără vânătoare s-ar forma un conflict imprevizibil cu fermierii, dar şi
cu agricultura.

Participarea oficialilor români la Budapesta, pentru promovarea unor coarne și blănuri ale animalelor împușcate în Carpați a trezit reacții din partea unor organizații de mediu din România.

Una dintre cele mai cunoscute, Agent Green, menține un ton extrem de dur la adresa acestor tipuri de evenimente în care se promovează uciderea animalelor, având în vedere și atitudinea generală a lui Tánczos Barna, ministrul Mediului, pe marginea acestui subiect, încă de la desemnarea sa în funcție.

Avem un ministru al mediului care a girat cheltuirea la Budapesta a un sfert de milion de euro din bani publici din România pentru a promova vânătoarea de trofee în Carpați. Mai mult, acest ministru ne spune că protejează animalele sălbatice ucigându-le profesionist. Adică ursul, cerbul, lupul sau capra neagră au supraviețuit zeci de milioane de ani fără om, dar de acum înainte acestea pot exista doar grație gloanțelor. Ceva nu se leagă deloc.”, a declarat Agent Green pentru  investigatoria.ro



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.