Viktor Orban merge pe contrasensul lumii și visează la noi teritorii

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Amintind tratatul de la Trianon și de dorința de a-și proteja comunitățile etnice maghiare din afara granițelor țării, oficialii guvernului ungar condus de Viktor Orban au anunțat noi planuri pentru reunificarea națiunii maghiare. Potrivit secretarului de stat adjunct pentru politică națională, Peter Szilagyi,  s-au depus eforturi susținute începând cu anul 2010 pentru a îndeplini această speranță și a consolida identitatea ungară a comunităților din afara granițelor.

Una dintre inițiativele guvernului Ungariei este sprijinul acordat instituțiilor educaționale din străinătate, care permite câtorva sute de copii să primească o educație de calitate în limba maghiară în Bazinul Carpatic și în alte părți ale lumii. Prin acest demers, se încearcă menținerea și promovarea limbii, tradițiilor și culturii maghiare în rândul diasporei, dar din păcate efectul real este izolarea comunităților de maghiari din alte țări și condamnarea lor la sărăcie și dependență etnică.

Oficialii ungari continuă să se plângă de impactul tratatului de la Trianon și de consecințele pe care le-a avut asupra comunității maghiare. Ei amintesc că peste trei milioane de unguri au fost separați de patria lor, iar dorința lor este de a depăși această separare și de a aduce maghiarii din afara granițelor înapoi în sânul națiunii cu drepturi depline.

Cu toate acestea, politica externă a Ungariei și poziția sa față de Ucraina ridică semne de întrebare în ceea ce privește relațiile sale cu Rusia. Prin prezentarea unei hărți a Ucrainei fără Crimeea într-un material video intitulat „Time for Peace”, guvernul  condus de Viktor Orban a fost acuzat că legitimează indirect anexarea ilegală a peninsulei de către Rusia în 2014. Această poziție a fost percepută ca o acțiune de susținere a intereselor ruse și a generat critici din partea comunității internaționale.

Analizând motivele din spatele acestor acțiuni, un fost ofițer de informații maghiar, Peter Buda, afirmă că premierul Viktor Orban urmărește schimbarea granițelor și obținerea de noi teritorii pentru Ungaria. El susține că Orban se bazează pe Rusia pentru a schimba ordinea politică în Europa și speră că acest lucru va duce la redesenarea granițelor în avantajul Ungariei.

Aceste declarații și gesturi revizioniste ale oficialilor maghiari, inclusiv comparația Ucrainei cu Afganistanul, sunt pe contrasens față de lumea în care trăim. Vorbim cu toții de Uniunea Europeană de globalizare și de o lume fără granițe, iar dictatorul de la Budapesta vorbește la fel ca Putin de anexare de teritorii.

Nu știm unde va ajunge această prietenie toxică dintre Orban si Putin, dar direcția nu pare cea bună, mai ales după ce Ungaria a declarat că nu îl va aresta pe președintele rus Vladimir Putin în cazul în care acesta ar intra pe teritoriul său, respingând astfel mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională (CPI).

Să nu uităm și că relația dintre premierul ungar Viktor Orban și politicienii români din cadrul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) a stârnit interes și controverse în ultima perioadă. UDMR, un partid aflat la guvernare în România, s-a angajat să sprijine politica lui Orban. Vorbim de un partid care de-a lungul anilor a fost un aliat politic al diferitelor guverne românești și a obținut poziții înalte în administrația publică, doar că în ultimii ani, UDMR a început să sprijine public politica lui Viktor Orban, liderul Fidesz din Ungaria, și să adopte poziții similare privind anumite aspecte. În acest context este interesant de văzut dacă UDMR se va delimita sau nu de ultimele declarații halucinante ale liderului de la Budapesta.

I.R.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy