Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Zeci de polițiști, pregătiți în domeniul tacticilor de intervenție și a armelor de foc, în Harghita

În perioada 19-25 iunie 2022, la nivelul Inspectoratului Județean de Politie Harghita, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, a avut loc un stagiu de pregătire internațional în domeniul tacticilor de intervenție și a armelor de foc.

La această activitate au participat structuri de intervenție din Slovacia și Republica Moldova.

La activităţile operative de specializare şi schimb de experienţă, alături de echipa gazdă au fost invitate să participe alte încă zece echipe de luptători de la structurile de acţiuni speciale, una din Bucureşti şi nouă din judeţele Braşov, Cluj, Iaşi, Satu Mare, Covasna, Sibiu, Hunedoara, Vâlcea, Bacău.

Această sesiune de pregătire are un caracter de continuitate, ținând cont de faptul că începând cu anul 2010 au fost organizate astfel de stagii de pregătire, la care au participat delegații din Statele Unite ale Americii, Germania, Slovenia, Polonia, Slovacia, Ungaria și Republica Moldova.

O dată cu desfășurarea fiecăreia dintre aceste sesiuni, activitatea a avut un impact pozitiv atât în plan național cât și internațional.
Activitățile au beneficiat de aprecierea delegațiilor străine, precum și de aprecierea reprezentanților inspectoratelor de poliție județene participante.

Sesiunea de pregătire a cuprins următoarele activități:

-exerciţii tactice de manevrare şi trageri speciale cu armamentul din dotare;
-tactici poliţieneşti folosite în timpul acţiunilor;
-elemente de bază din tactici de protecţie;
-elemente de bază din tactici de intervenţie asupra autovehiculelor;
-tehnici şi tactici de deplasare, căutare, luptă în teren şi apropiere de obiective;
-metode şi tactici de intervenţie asupra obiectivelor, eliberarea ostaticilor şi reţinerea infractorilor.

Scopul  acestei activități a constat în realizarea unui schimb de experiență și uniformizarea tacticilor de intervenţie la nivelul structurilor de acțiuni speciale din cadrul Poliţiei Române cu cele ale altor state europene, stabilirea şi implementarea unei concepţii tactice de intervenţie unitare la nivelul structurilor de intervenţie ale Poliţiei Române, care să asigure compatibilizarea din punct de vedere tactic cu unităţile membre ale grupului ATLAS, organism internațional în care este membru și SIIAS.

Participarea interinstituţională a fost asigurată de specialiştii militari ai Brigăzii 61 Vânători de Munte „GENERAL VIRGIL BĂDULESCU” din Miercurea-Ciuc, dar şi de colegii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna.

Stagiul a fost realizat cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor Consiliul Teritorial Harghita.

  • informații furnizate de IPJ Harghita



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.