Zilele orașului Miercurea Ciuc 2016: Concerte, întreceri sportive, un festival al cartofului şi zeci de alte manifestări

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Zilele orașului Miercurea Ciuc 2016 Zeci de manifestări culturale, sportive şi distractive, printre care se numără şi un festival al cartofului, devenit tradiţional, au loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Miercurea Ciuc, cu ocazia Zilelor municipiului, transmite Agerpres. 

Viceprimarului municipiului Miercurea Ciuc, Fuleki Zoltan, a declarat că programul este foarte bine pus la punct, cu evenimente diverse, şi şi-a exprimat speranţa că fiecare locuitor al oraşului va găsi cel puţin un punct de atracţie pe parcursul zilelor de sărbătoare.

Manifestările au început deja cu un turneu de fotbal între consiliile locale din zonă şi va continua până duminică seara, când este programat un foc de artificii.

Vineri, în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local, primarul ales al municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, aflat la al patrulea mandat, va depune jurământul, la două luni de la alegerile locale. Tot vineri va avea loc arborarea festivă a drapelului oraşului, se va deschide un târg de produse meşteşugăreşti şi sunt programate mai multe activităţi pentru copii, dar şi vizionarea unui film despre campionii olimpici din zonă, un concert Iris şi Cristi Minculescu şi un altul al trupei Republic, din Ungaria.

În cursul zilei de sâmbătă este programat tradiţionalul Festival al Cartofului, la care sunt aşteptate să participe 50 de echipe formate din aleşi locali, jurnalişti, profesori, medici sau sportivi. Bucătarii amatori vor pregăti cele mai bune preparate cu cartofi, iar câştigătorii vor fi răsplătiţi cu premii.

Programul Zilelor municipiului Miercurea Ciuc mai cuprinde, printre altele, un festival de percuţie, la care va concerta şi muzicianul A.G Weinberger, întreceri sportive, o expoziţie de maşini de epocă, organizată în premieră în Miercurea Ciuc, dar şi numeroase activităţi dedicate celor mici.

Bugetul Zilelor municipiului Miercurea Ciuc este estimate la 400.000 lei, din care se speră că 65.000 lei vor fi acoperiţi din sponsorizări.

Viceprimarul Fuleki Zoltan şi-a exprimat speranţa că locuitorii oraşului vor ‘avea sărbători frumoase, în care vor uita de problemele de zi cu zi şi vor fi fericiţi împreună’.

Sursa: voceatransilvaniei.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy