Zilele Ținutului Secuiesc, ediția a VI-a, 8-18 octombrie 2015

0

Articol disponibil în: Română

650x100_RO-01Șirul de evenimente organizate sub egida Zilele Ținutului Secuiesc a ajuns la cea de-a cincea ediție. Suntem îndreptățiți să afirmăm că inițiativa de organizare a fost una bună, regiunea având nevoie de evenimente care să contribuie la sentimentul de apartenență și unitate al comunităților noastre.

Cultura în această regiune este bine reprezentată: în orașele mai mari ale regiunii funcționează universități sau filiale ale acestora, ansambluri profesioniste de dans popular, șase teatre își desfășoară aici activitatea, muzee de prestigiu atrag tot mai mulți vizitatori, patru școli de artă oferă posibilitate tinerilor de punere a bazelor în domeniul artei și muzicii, se organizează numeroase tabere de creație, edituri de carte și formații de muzică clasică își desfășoară aici activitatea și tot aici se redactează și una dintre publicațiile de cultură cu cel mai mare tiraj, editată în limba maghiară. Totodată, a reînviat tradiția corurilor, iar fanfarele sunt tot mai populare în satele noastre.

Pentru noi este importantă cultura, dar și toate aspectele acesteia; prin intermediul spiritului competitiv, a performanțelor excepționale în domeniul culturii putem evolua și putem să ne îmbogățim regiunea, punând astfel bazele unui viitor stabil copiilor noștri, contribuind în același timp la crearea premiselor unui trai decent pe pământul natal.

Experiența culturală este experiența comunității, în comunitate are efectele cele mai pregnante și tot aici își multiplică efectul. Prin intermediul culturii, locuitorii din zonă devin o comunitate. Ținutul Secuiesc nu este doar un spațiu geografic, un teritoriu delimitat prin granițe administrative, trasate de caracteristicile lingvistice și culturale, ci este un spațiu reprezentat mai degrabă de comunitatea care trăiește aici. Acest șir de evenimente se adresează tuturor celor care trăiesc sau se află în vizită aici, indiferent de naționalitate. Succesul acestei sărbători se poate afirma în momentul în care fiecare locuitor se regăsește prin intermediul evenimentelor organizate.

Prin intermediul acestei ediții a Zilelor Ținutului Secuiesc ne dorim să fortificăm comunitatea, sentimentul de apartenență la comunitate și experiența comună. Programul este unul divers și bogat și va cuprinde filme documentare, expoziții de fotografie și artă, prezentări de carte, concerte de jazz, muzică clasică, iar copiii, printre alte activități destinate lor, vor avea ocazia să participe la concursuri de desen, sau teatru de păpuși. Organizatorii pregătesc și vizite la case tradiționale, prezentări de costume populare sau meșteșuguri. Un rol important revine și gastronomiei, în numeroase localități vor avea loc activități de recoltare a verzei, prilej de descoperire a gusturilor mâncărurilor tradiționale. Se vor organiza totodată și târguri unde se vor putea achiziționa produse tradiționale locale.

Vom prezenta Ținutul Secuiesc prin intermediul comunității și sperăm ca astfel tot mai mulți ne vor cunoaște și ni se vor alătura.

Borboly Csaba
președinte Consiliul Județean Harghita
Brassai Zsombor
președinte Organizația județeană UDMR Mureș
Tamás Sándor
președinte Consiliul Județean Covasna
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy