Ziua Culturii Române – Cunoașterea culturii unii altora este imposibilă fără cunoașterea limbii pe care o vorbesc reprezentanții diferitelor etnii

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Astăzi, 15 ianuarie este o zi specială pentru românii din toată lumea, este ziua în care se sărbătorește Ziua Culturii Române. Românii de pretutindeni încearcă, oriunde ar fi să nu își piardă identitatea, cultura și obiceiurile și să le transmită din generație în generație. Având în vedere acestea, Consiliul Județean Harghita face eforturi și se implică pentru impulsionarea românilor din județul Harghita și în acest mod să se organizeze și desfășoare activități culturale, de promovare a turismului, de susținere a tinerilor. În acest sens, instituția organizează în fiecare an concursuri de proiecte destinate în special locuitorilor și asociațiilor românești din județul Harghita, în acest mod încurajând organizarea evenimentelor cu caracter cultural, și nu numai. Tot în acest scop, consiliul județean, împreună cu localitățile din nordul județului s-a implicat în demersurile de înființate a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu, al cărei rol și implicare în viața comunității se dorește a fi mai simțit în activitatea de sprijinire a datinilor, obiceiurilor și culturii române.

Și în ceea ce privește învățământul din județ am semnalat de mai multe ori lipsurile cu care se confruntă actualul sistem în ceea ce privește predarea limbii române, copiilor de etnie maghiară. Ar fi în beneficiul atât al sistemului de învățământ, cât și a elevilor de etnie maghiară găsirea unei soluții prin intermediul căreia elevii maghiari să nu fie nevoiți să învețe limba română după același model ca și cei români, pentru care limba română este limbă maternă. Actualul sistem de predare al limbii române îi defavorizează pe elevii a căror limbă maternă nu este limba română. Grupul de analiză și sinteză din cadrul consiliului județean a făcut un studiu în acest sens, iar acesta poate fi consultat pe următorul link: http://analiza.judetulharghita.ro/situatia-predarii-limbii-romane-in-judetul-harghita/ .

Cunoașterea culturii unii altora este imposibilă fără cunoașterea limbii pe care o vorbesc reprezentanții diferitelor etnii. Astfel, oferirea oportunității de însușire a limbii române de către elevii maghiari într-un mod diferit decât cel actual, care evident nu dă roade, este în avantajul ambelor părți. Un proverb străvechi spune că atâția oameni ești câte limbi vorbești!, iar această zi ar trebui să fie o bună oportunitate de a ne da șansa, români și maghiari, de a ne cunoaște unii altora cultura, limba și obiceiuri. Beneficiul evident al acestor demersuri nu ar fi altul decât o mai bună conviețuire și înțelegere între români și maghiari.

Miercurea Ciuc, 15 ianuarie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy