ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL, marcată la Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Ziua de 26 iunie este proclamată „ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL” prin Legea nr. 96 din anul 1998. Conform legii, această zi este marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Harghitenii sunt invitați să ia parte în data de 26 iunie 2021, începând cu ora 10:00, la ceremonialul militar de înălţare a Drapelului României la catarg, care va avea loc în municipiul Miercurea Ciuc, B-dul Timişoarei,  la Monumentul Ostaşului Necunoscut.

Manifestarea se va desfășura cu respectarea distanțării fizice între participanți, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Ceremonialul dedicat ZILEI DRAPELULUI NAŢIONAL

  09.15 – 09.40 Oficierea slujbei de sfinţire a Drapelului României în Catedrala Episcopală Ortodoxă.
 

09.45 – 09.55

Întâlnirea oficialităţilor locale, ai comenzii garnizoanei, veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă şi în retragere, reprezentanţilor altor ministere, departamente şi instituţii ale statului, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Harghita, sau la Monumentul Ostașului Necunoscut.
 09.55 –  10.00 Deplasarea în Piaţa din faţa Monumentului Ostaşului Necunoscut.
10.00 Întâmpinarea persoanelor oficiale. Prezentarea onorului, salutarea Drapelului de Luptă, ocuparea locului stabilit în dispozitiv.
10.00 – 10.05 Intonarea Imnului Național al României.
 10.05 –  10.15 Rostirea alocuţiunilor cu ocazia sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional.
 10.20 –  10.30 Primirea Drapelului Naţional al României.
 10.30 –  10.35 Binecuvântarea preotului. (Preotul, oficialităţile prezente la ceremonial în ordinea de reprezentare protocolară a instituţiilor statului, ultimul fiind comandantul garnizoanei, sărută pânza Drapelului Naţional).
 10.35 –  10.40 Înălţarea pe catarg a Drapelului Naţional, cu intonarea vocală şi instrumentală a Imnului Naţional al României.
 10.40 –  10.45 Defilarea Gărzii de Onoare şi a muzicii militare, cu prezentarea onorului la Drapelul înălţat pe catarg.
10.45 Încheierea ceremonialului.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy