A fost furat de lei şi forinţi în timp ce dormea
Articol disponibil în: Română
În data de 11.07.2017, ora 07.30, T.G., de 28 ani, din Cozmeni s-a adresat polițiștilor de la Postul de poliție Cozmeni, sesizând faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuință 250 lei și 55000 forinți.
În urma cercetărilor efectuate, autorul faptei a fost identificat, acesta fiind S.L. , de 29 ani, din Cozmeni, cu privire la care s-a stabilit că a sustras banii din locuința părții vătămate, în data de 11.07.2017, ora 03.00, profitând de faptul că T.G. dormea.
Sumele de bani sustrase au fost recuperate și restituite părții vătămate.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, pentru competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.