10 Mai – Zi de sărbătoare la Miercurea-Ciuc: onoare, memorie și unitate europeană

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Garnizoana din Miercurea-Ciuc a fost astăzi gazda unei ceremonii militare și religioase organizate cu prilejul a trei momente esențiale pentru istoria națională și europeană: Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor în cel de-al Doilea Război Mondial (8 mai), Ziua Europei (9 mai) și Ziua Independenței de Stat a României (10 mai 1877).

Activitatea a debutat cu intonarea Imnului Național al României și a Imnului Uniunii Europene, urmate de oficierea serviciului religios. În cadrul ceremoniei, au fost rostite alocuțiuni oficiale care au evidențiat semnificația celor trei momente istorice marcate.

Ulterior, la Monumentul Ostașului Român Necunoscut au fost depuse coroane și jerbe de flori din partea autorităților civile și militare, în semn de omagiu adus eroilor căzuți la datorie.

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare, format din militari ai Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, polițiști, jandarmi și pompieri, acompaniați de muzica militară a garnizoanei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy