25 de misiuni ale pompierilor militari harghiteni, în acest sfârşit de săptămână

0

Articol disponibil în: Română

În acest weekend, pompierii militari harghiteni au intervenit pentru căutarea-salvarea unei persoane rătăcite în zona Harghita Mădăraş, precum şi pentru stingerea a trei incendii şi două arderi necontrolate de vegetaţie uscată.

Astfel, ieri, 21 aprilie a.c., la ora 1445, prin numărul unic de urgenţă 112, s-a solicitat intervenţia pentru căutarea unui băiat, în vârstă de 16 ani, de cetăţenie maghiară, dispărut în pădurea din jurul pârtiei de schi de la Harghita Mădăraş. S-au constituit echipe de căutare-salvare formate din echipaje de pompieri, salvamontişti şi jandarmi montani, care, după aproximativ o oră de căutări, l-au găsit conştient, cooperant, fără nicio leziune, acesta fiind dus la pensiunea unde era cazat împreună cu familia. Misiunea s-a finalizat la ora 1715.

Două dintre incendii au fost generate, cel mai probabil, de coșurile de fum necurățate de funingine sau amplasate necorespunzător ori neprotejate termic față de mijloacele combustibile în satul Sânpaul, comuna Mărtiniş şi satul Sub Cetate, comuna Zetea.

În data de 19.04.2019, la ora 1600, dispeceratul ISU Harghita a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o casă de locuit din satul Sânpaul, comuna Mărtiniş. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de 5 subofiţeri din cadrul Detașamentului de pompieri Odorheiu-Secuiesc, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea echipajului de intervenţie, ardea funinginea acumulată în interiorul coşului de fum al casei, cu pericol de propagare la întreg acoperişul, precum şi la acoperişul casei învecinate.

S-au luat măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiului, precum și pentru protecția caselor, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență  al localității Mărtiniş (6 pompieri civili cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă), incendiul fiind lichidat la ora 1720. În urma incendiului, prin intervenţia promptă, a ars doar funinginea din interiorul coşului de fum şi s-au deteriorat circa 4 mp din structura de lemn a acoperişului şi aproximativ 1 mp de ţiglă. Cauza probabilă a incendiului a fost jarul/scâteile din coşul de fum necurăţat de funingine. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 180.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 500 lei.

În data de 20.04.2019, la ora 1154, dispeceratul ISU Harghita a fost anunţat despre producerea unui incendiu la acoperişul uscătorului unei societăţi cu profil de fabricare a elementelor de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii din satul Sub Cetate, comuna Zetea. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje (un ofiţer şi 15 subofiţeri) din cadrul Detașamentului de pompieri Odorheiu-Secuiesc, cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta la partea superioară a uscătorului, cu pericol de propagare la circa 40 mc material lemnos depozitat în interior.S-au luat măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiului, precum și pentru protecția atelierului de tâmplărie şi a stivelor de lemne din apropiere, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență  al localității Zetea (4 pompieri civili cu o autospecială de intervenţie), incendiul fiind lichidat la ora 1320. În urma incendiului, prin intervenţia promptă, au ars doar 6 mp grinzi şi izolaţie din compunerea tavanului uscătorului; s-au degradat circa 12 mp din acoperişul din tablă şi izolaţia aferentă. Cauza probabilă a incendiului a fost jarul/scâteile din coşul de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 250.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 1.000 lei.

În data de 21.04.2019, la ora 0209, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească (grajd cu şură) din comuna Sândominic. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje (13 subofiţeri) din cadrul Detaşamentului de pompieri Miercurea-Ciuc şi Punctului de lucru Bălan, cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcţie, pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp, acesta fiind propagat şi la două adăposturi de iepuri, din imediata apropiere. S-au luat măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiului, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență  al localității Sândominic (16 pompieri civili cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă) și 15 cetățeni, incendiul fiind lichidat la ora 0440 . În urma incendiului au ars: grajdul cu şura, în totalitate, pe o suprafaţă de circa 100 mp, hamuri, căruţă, aparat de sudură, polizor, aparate electrice şi alte unelte de întreţinere, 1,5 mc lemn de foc, cca. 20 ml de gard, doi cai şi doi iepuri. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un conductor, cablu electric defect. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 250.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 50.000 lei.

Tot în acest weekend, pompierii militari harghiteni au intervenit pentru stingerea a două arderi necontrolate de vegetaţie uscată, în municipiul Miercurea-Ciuc (strada Şumuleu) şi sat Morăreni, comuna Lupeni, în urma cărora au ars circa 0,5 ha vegetaţie uscată.

În perioada 19-21.04.2019, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita au avut 19 intervenţii de acordare a primului ajutor calificat şi de transport a pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: S.M.U.R.D. Miercurea-Ciuc – patru intervenţii, din care trei în municipiul reşedinţă de judeţ şi una în comuna Siculeni; S.M.U.R.D. Gheorgheni – patru intervenţii, din care una în municipiu, două în comuna Remetea şi una în comuna Joseni, DN 13B; S.M.U.R.D. Topliţa – două intervenţii, din care una în municipiu şi una în comuna Sărmaş, sat Hodoşa, iar S.M.U.R.D. Odorheiu-Secuiesc – nouă intervenţii, din care trei în municipiu, una în zona Harghita Mădăraş şi câte una în comunele Feliceni, Vărşag, Zetea, Şimoneşti (sat Mihăileni), Brădeşti. Pe timpul acestor intervenţii, paramedicii au asistat 17 persoane adulte şi doi copii. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul a trei accidente rutiere, două intervenţii au fost în cazul unor afecțiuni medicale asistate de echipajele SMURD, iar 14 intervenţii au fost pentru acordarea primului ajutor în cazul unor traumatisme.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy