Cinci salvatori harghiteni, în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Un contingent format din 40 de pompieri din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unităților subordonate au plecat miercuri, 19 iulie, spre Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pădure. 30 dintre aceștia au plecat cu o aeronavă aflată în dotarea Ministerului Apărării Naționale, iar 10 se deplasează pe cale terestră cu mijloace de intervenție specifice, respectiv 3 autospeciale de stins incendii de pădure, o cisternă de 10.000 litri și un autoturism 4×4 (Duster).

Conform Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” Harghita, printre pompieri se află și cinci salvatori harghiteni: plt. adj. Zaiț Paul, plt. maj. Duduj Iosif Ovidiu, plt. Nuț Silviu Constantin, plt. Urzică Vlad Răzvan și sg. maj. Vîlcan Petru-Daniel.

Misiunea externă de sprijin se realizează prin Mecanismul European de Protecție Civilă al Uniunii Europene, unde Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională.

Până la acest moment, pe teritoriul elen, un contingent format din 40 de pompieri salvatori este deja prepoziționat în zona afectată de incendii de pădure și desfășoară misiuni specifice de limitare a răspândirii acestora

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy