Accident rutier pe DN 13A, în localitatea Bisericani
Articol disponibil în: Română
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și de prim-ajutor la un accident rutier produs în localitatea Bisericani.
Conform ISU Harghita, forțele s-au deplasat de urgență la locul evenimentului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului au rezultat trei victime cu traumatisme ușoare, neîncarcerate, care au fost monitorizate la locul solicitării. Ulterior, după evaluarea medicală, acestea au fost preluate și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.