Strategia județului Harghita pentru perioada 2024-2038, în consultare publică

0

Articol disponibil în: Română

  • Documentul elaborat se află în consultare publică până pe 5 iulie

La sediul Consiliului Județean Harghita a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă azi, 26 iunie, Strategia sportivă a județului Harghita pentru perioada 2024-2038, document elaborat în parteneriat cu societatea SMAFTA SRL.

Momentan documentul se află în consultare publică, până pe 5 iulie, scopul conferinței fiind de a atrage atenția publicului asupra posibilității de a formula propuneri care să contribuie la realizarea dezideratului de județ Harghita activ și sănătos.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat că după aprobarea strategiei, conținutul acesteia va fi inclus în sistemele de finanțare și cofinanțare astfel încât să existe la nivelul județului o viziune pentru realizarea obiectivului comun ca un număr cât mai mare de persoane să practice sport și să cunoască beneficiile practicării sportului.

În elaborarea strategiei, Ábrahám Előd, reprezentant SMAFTA SRL,  a precizat că au fost colectate, procesate și interpretat datele statistice legate de sport pentru a lua decizii fundamentate. Totodată, a fost realizată o analiză SWOT pentru a identifica punctele tari, punctele slabe, oportunitățile sporturilor recreative, școlare și de performanță, o analiză PESTLE, pentru a evalua factorii politici, economici, socio-culturali, tehnologici, juridici și de mediu și impactul Strategiei Naționale pentru Sport asupra sportului în județul Harghita.

Viziunea strategică este ca județul Harghita să devină un județ sănătos, activ, cu o cultură sportivă și realizări recunoscute la nivel național și internațional, o zonă în care sportivii sunt modele pentru generațiile viitoare.

În cadrul documentului au fost propuse 25 de direcții de dezvoltare, împărțite în cinci categorii principale: integrare socială, educație, sport, digitalizare, alte domenii, fiind elaborate 38 de planuri de acțiune, împărțite în șapte categorii principale: propuneri pentru consiliului județean, sporturi de performanță, sporturi școlare, sporturi recreative, infrastructuri sportive, egalitate de șanse , digitalizare.

Ábrahám Előd a mai apreciat că se dorește ca strategia sportivă să fie un manual care să vină în ajutorul Consiliului Județean Harghita pentru atingerea obiectivelor legate de viața sportivă, subliniind importanța ca finanțările din bugetul de stat să fie corelate cu planurile de dezvoltare și financiare ale asociațiilor, cluburilor sportive.

Sportul să fie considerat o unealtă care contribuie la dezvoltarea societății, a mai adăugat reprezentantul SMAFTA SRL, considerând că dacă documentul elaborat va ajunge la persoanele sceptice în privința importanței sportului, atunci un prim pas important a fost făcut, iar sportul și sportivii vor primi recunoașterea pe care o merită.

Versiunea strategiei supusă dezbaterii publice poate fi consultată până în data de 5 iulie click AICI sau pe pagina – click AICI.

  • informații furnizate de Biroul de presă al Biroului de presă al Consiliului Județean Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy