Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore (16 iulie 2024)

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În cursul zilei de ieri (16 iulie a.c.), pompierii militari harghiteni au gestionat 9 situații de urgență. Acțiunile de asistență medicală însumează cel mai mare procent al misiunilor derulate de salvatori (peste 85%). Astfel, în ultimele 24 de ore, echipajele SMURD au oferit ajutor de specialitate pentru cele 8 persoane aflate în dificultate.

Totodată, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc au acționat pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea. Din cauza vântului puternic, salvatorii au intervenit pentru degajarea a 2 stâlpi de telefonie rupți și înclinați asupra șoselei la un unghi de 45°, prezentând pericol de accidentare al pietonilor.

De asemenea, aproape 3.500 de consumatori din 8 localități din zona Odorheiu Secuiesc au fost afectaţi de avariile la reţeaua de energie electrică, produse în contextul vremii nefavorabile. Echipe specializate s-au aflat în teren pentru intervenția, remedierea defecțiunilor și a situațiilor semnalate în alimentarea cu energie electrică.

Tot în ultimele 24 de ore, au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind posibilitatea producerii unor efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase, în localitățile vizate de avertizarea meteorologică nowcasting COD PORTOCALIU.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, începând de astăzi, 17 iulie, ora 12.00 și până mâine, 18 iulie, ora 02.00, județul nostru se va afla sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Pompierii militari harghiteni recomandă cetățenilor, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.

Atenție unde parcați autoturismele!

Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Curăţaţi şanţurile şi rigolele!

De asemenea, pentru prevenirea și limitarea efectelor ploilor abundente, pompierii harghiteni vă recomandă să curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale.

Salvatorii harghiteni rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica situației din teren rămâne sub atenta monitorizare a Centrul Operațional Județean pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun pentru limitarea și înlăturarea efectelor înregistrate.

Nu uitați! Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE     

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy