ISU Harghita: retrospectiva intervențiilor din ultimele 5 zile

0

Articol disponibil în: Română

În perioada 14-18 august a.c., pompierii militari harghiteni au fost prezenți la datorie pentru gestionarea celor 57 de solicitări primite din partea cetățenilor, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor și operațiuni destinate protecției comunităților.

Din totalul situațiilor de urgență înregistrate, o pondere de peste 80% a constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 46 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.

O atenție deosebită a fost acordată și evenimentelor rutiere, produse pe raza localităților Satu Mare, Lupeni, Voșlăbeni și Gheorgheni, respectiv pe DN 13A, E578 și DN 12C, accidente la care salvatorii au intervenit pentru acordarea primului ajutor și transportarea a două victime la spital, precum și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Totodată, în acest interval, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și a bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au acționat în 7 alte situații pentru două misiuni de evacuare a apei din subsolul unui bloc de locuințe și dintr-o casă de locuit, ambele situate în municipiul Miercurea Ciuc, două misiuni de asigurare a evenimentelor publice de amploare, două misiuni de asistență persoane, precum și o misiune de asigurare la un stâlp stradal, unde, firele electrice erau căzute pe carosabil.

În perioada de referință, au fost transmise 4 mesaje RO-ALERT, pentru informarea cetățenilor asupra pericolelor la care pot fi expuși și luarea măsurilor de autoprotecție, în urma semnalării prezenței animalelor periculoase (urși), în localitatea Sub Cetate, comuna Zetea.

Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy