Harghita: 32 de absenți și nicio eliminare la proba la alegere a Bacalaureatului

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Absolvenții de liceu au susținut joi, 2 iulie, proba la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Harghita, la nivelul județului, la această probă au fost înscriși 2.145 de candidați, dintre care 2.113 s-au prezentat în centrele de examen. Alți 32 de candidați au absentat, iar niciunul nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

În funcție de profilul și specializarea urmate, absolvenții au susținut examenul la una dintre disciplinele prevăzute în metodologia Bacalaureatului, printre care Biologie, Chimie, Fizică, Informatică, Geografie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie, Filosofie sau Sociologie.

Miercuri, 1 iulie, candidații au susținut proba obligatorie a profilului, la Matematică sau Istorie. La această probă au fost înscriși 2.129 de candidați, dintre care 2.090 au fost prezenți, iar 39 au absentat. Nici la examenul de miercuri nu a fost eliminat vreun candidat.

Bacalaureatul continuă vineri, 3 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă, susținută de absolvenții care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale.

Primele rezultate ale Bacalaureatului 2026 vor fi afișate marți, 7 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen și online, în format anonimizat. În aceeași zi, între orele 14.00 și 18.00, candidații își vor putea vizualiza lucrările și vor putea depune contestații. Procedura va continua în zilele de 8 și 9 iulie, între orele 9.00 și 17.00.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 13 iulie. Pentru promovarea examenului, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și cel puțin media 6.lie. Pentru promovarea examenului, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și cel puțin media 6.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță. Nota redacției: În această publicație se pot exprima opinii conform principiului libertății de exprimare. Orice entitate poate furniza un drept la replică sau lămuriri ce vizează conținutul din această publicație folosind datele din secțiunea de contact.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Privacy & Cookies Policy