Școala de vară a cadrelor didactice, ediția a XII-a
Articol disponibil în:
În perioada 6–8 iulie 2026, la Praid, s-au desfășurat activitățile Școlii de vară a cadrelor didactice, un eveniment de referință în peisajul educațional de la nivelul județului Harghita.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Învățătorilor Harghiteni, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Harghita și Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János” Miercurea-Ciuc, și cofinanțat de Consiliul Județean Harghita și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Harghita.
Participanții au avut ocazia să ia parte la sesiuni de formare și ateliere de lucru construite în jurul unor teme de interes pentru educație. În prima zi, formatoarea Daniela Stan, profesor consilier la CJRAE Harghita, a adus în atenție înțelegerea nevoilor emoționale ale elevilor prin „trusa profesorului rezilient”, oferind cadrelor didactice instrumente pentru construirea unor relații bazate pe încredere și sprijin. Cea de-a doua zi de formare a fost dedicată literației creative și modalităților prin care lectura poate deveni o experiență atractivă și memorabilă pentru copii, sub îndrumarea formatoarei Cornelia Bungărdean, profesor logoped la CJRAE Harghita. În ultima zi, am avut onoarea să-i avem alături de echipa noastră pe doamna psih. dr. Ramona Lupu și pe domnul prof. univ. dr. Viorel Lupu, de la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, care au abordat ca teme dezvoltarea toleranței la frustrare și identificarea strategiilor de prevenire și diminuare a comportamentelor disruptive, atât în rândul elevilor, cât și al cadrelor didactice.
Atelierele practice au creat cadrul pentru schimbul de experiență și colaborarea dintre participanți. Cadrele didactice au analizat situații întâlnite în școală, au lucrat în echipe, au testat metode și instrumente didactice, apoi au identificat modalități de integrare a acestora în activitatea desfășurată la clasă. Momentele dedicate reflecției, prin completarea filelor de jurnal, au oferit fiecărui participant ocazia de a analiza propriul parcurs profesional și de a valorifica ideile dobândite în timpul cursului.
Profesia de dascăl presupune învățare continuă, adaptare și disponibilitatea de a răspunde unor provocări noi.
Schimbările din educație și particularitățile generațiilor actuale impun participarea la programe de formare care completează experiența dobândită la catedră și oferă soluții aplicabile în activitatea zilnică.
Pe lângă caracterul științific, evenimentul a creat o atmosferă caldă, de colaborare și solidaritate profesională, favorizată de cadrul natural de la Praid și de implicarea organizatorilor, doamna prof. Elena Mîndru, președintele de onoare al A.Î.H., și doamna inspector școlar Borbeli Lucia, președintele A.Î.H.


Participanții au apreciat calitatea sesiunilor de formare, profesionalismul formatorilor și caracterul aplicativ al activităților. Programul a fost completat de schimburi de bune practici, activități de socializare și vizite în stațiunea Praid și în împrejurimi, care au consolidat relațiile profesionale și au încurajat colaborarea între cadrele didactice din diferite unități de învățământ. A devenit o tradiție ca, în cea de-a doua zi a evenimentului, codul vestimentar al participanților să fie ia, având în vedere că aceste activități se desfășoară an de an în preajma Zilei Universale a Iei românești.
Școala de vară a cadrelor didactice, ajunsă la cea de-a XII-a ediție, reprezintă un model de formare continuă bazat pe învățare, colaborare și schimb de experiență. Impactul acestor activități se reflectă în calitatea demersului educațional desfășurat la clasă și contribuie la dezvoltarea unei comunități profesionale preocupate de progresul fiecărui elev.
Comitetul director A.Î.H.


