Nereguli descoperite în urma unor controale la Odorheiu Secuiesc. Amenzi de aproape 30.000 de lei

0

Articol disponibil în: Română

Polițiștii din Harghita au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.600 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate duminică, 12 iulie, pentru prevenirea faptelor ilegale și creșterea siguranței publice.

Acțiunea a avut loc în intervalul orar 10:00–13:00 și a vizat, în principal, respectarea legislației în domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare.

La controale au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pentru Protecția Animalelor și Poliției Municipiului Odorheiu Secuiesc, alături de specialiști ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Harghita.

Echipele de control au verificat mai mulți agenți economici, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 13 amenzi.

Trei sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999, trei pentru nerespectarea Legii nr. 252/2003, iar alte șapte pentru abateri prevăzute de H.G. nr. 984/2005.

Valoarea totală a sancțiunilor s-a ridicat la 29.600 de lei. Polițiștii au confiscat și aproximativ 970 de lei, bani care nu au putut fi justificați.

În cadrul acțiunii, polițiștii de la Protecția Animalelor și specialiștii D.S.V.S.A. Harghita au verificat și 16 cabaline.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, controalele vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor ilegale, menținerea ordinii publice și verificarea respectării prevederilor legale.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță. Nota redacției: În această publicație se pot exprima opinii conform principiului libertății de exprimare. Orice entitate poate furniza un drept la replică sau lămuriri ce vizează conținutul din această publicație folosind datele din secțiunea de contact.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Privacy & Cookies Policy