Fonduri suplimentare pentru „Harghita Street Art Edu Fest”. Proiectul va ajunge în opt școli din nordul județului Harghita

0

Articol disponibil în: Română

Consiliul Județean Harghita a aprobat alocarea unor fonduri suplimentare pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu, bani care vor contribui, printre altele, la organizarea proiectului „Harghita Street Art Edu Fest”.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței ordinare a forului deliberativ județean, desfășurată luni, 31 august.

Astfel, suma repartizată anterior ADI Călimani-Giurgeu, în valoare de 77.000 de lei, va fi suplimentată cu încă 49.804 lei. Fondurile sunt destinate asigurării resurselor financiare necesare pentru activitățile asociației și, în special, pentru implementarea proiectului „Harghita Street Art Edu Fest”.

Proiectul urmează să se desfășoare în opt unități de învățământ din nordul județului Harghita.

Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat și modificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului, utilizarea fondului de rezervă bugetară, precum și repartizarea fondurilor pentru plata cotizațiilor către asociațiile de dezvoltare intercomunitară din care Consiliul Județean Harghita face parte.

Tot în cadrul ședinței a fost aprobat transferul sumei de 30.000 de lei din ajutorul acordat comunei Sânsimion către Szép Endre, pentru sprijinirea acestuia în urma incendiului produs în data de 28 iulie.

Consilierii județeni au aprobat și mai multe modificări bugetare, inclusiv virări de credite, actualizarea listelor de programe și investiții finanțate prin PNRR, precum și includerea în bugetele instituțiilor subordonate a sumelor obținute pentru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile.

O altă hotărâre importantă privește transportul elevilor. Pentru anul școlar 2026–2027, valoarea unitară aferentă sumei forfetare lunare a fost stabilită la 0,45 lei/kilometru, inclusiv TVA.

De asemenea, Consiliul Județean Harghita a aprobat cooperarea cu Fundația „Passio Csíksomlyó” pentru derularea „Programului de cooperare Întâlnirea intercarpatică Passió în anul 2026”, pentru care a fost alocată suma de 50.000 de lei.

Programul are ca obiectiv promovarea patrimoniului cultural și spiritual al județului, dezvoltarea tradițiilor locale și consolidarea imaginii Harghitei ca destinație cultural-turistică.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță. Nota redacției: În această publicație se pot exprima opinii conform principiului libertății de exprimare. Orice entitate poate furniza un drept la replică sau lămuriri ce vizează conținutul din această publicație folosind datele din secțiunea de contact.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Privacy & Cookies Policy