Sesiune online de informare despre oportunitățile de finanțare, organizată de Consiliul Județean Harghita și Centrul de Dezvoltare

0

Articol disponibil în: Română

Consiliul Județean Harghita și Centrul de Dezvoltare organizează, în data de 10 septembrie 2026, de la ora 12:00, o sesiune online de informare dedicată oportunităților de finanțare disponibile în prezent, dar și programelor care urmează să fie lansate.

Evenimentul se adresează unui public larg, fiind invitați să participe reprezentanți ai întreprinderilor și autorităților locale, agricultori, organizații neguvernamentale, tineri, dar și alte persoane interesate de accesarea unor surse de finanțare pentru dezvoltarea proiectelor și activităților proprii.

În cadrul sesiunii vor fi prezentate informații privind programele Erasmus+ și oportunitățile internaționale destinate tinerilor și organizațiilor, finanțările disponibile pentru agricultură și dezvoltarea afacerilor, programele LEADER și inițiativele de dezvoltare locală.

Totodată, participanții vor putea afla detalii despre posibilitățile de finanțare din domenii precum inovarea, digitalizarea, energia și antreprenoriatul social.

La întâlnirea online vor participa reprezentanți ai mai multor instituții și organizații cu activitate în domeniul finanțărilor. Printre acestea se numără Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Harghita (OJFIR Harghita – AFIR), Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), grupurile de acțiune locală LEADER, precum și Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Târgu Mureș (AIMMAIPE Târgu Mureș).

De asemenea, în cadrul evenimentului vor interveni experți în domeniul finanțărilor, iar cei prezenți vor avea posibilitatea de a adresa întrebări direct speakerilor. Organizatorii își propun astfel să ofere participanților o imagine cât mai clară asupra programelor disponibile și a posibilităților de accesare a acestora.

Participarea la sesiunea de informare este gratuită, însă organizatorii recomandă înscrierea prealabilă pentru o mai bună organizare a evenimentului.

Înscrierile se realizează prin completarea formularului Google:
https://forms.gle/y6W7GuYu6JMMYjx77

Informații suplimentare despre programul sesiunii și despre speakerii invitați pot fi consultate în cadrul evenimentului de pe Facebook:
https://fb.me/e/4ITn4MQ0n

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță. Nota redacției: În această publicație se pot exprima opinii conform principiului libertății de exprimare. Orice entitate poate furniza un drept la replică sau lămuriri ce vizează conținutul din această publicație folosind datele din secțiunea de contact.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Privacy & Cookies Policy