INSTRUIRE SPECIFICĂ PE CĂRĂRI DE MUNTE
Articol disponibil în: Magyar Română
Marți, 8 mai 2018, militarii Batalionului 17 Vânători de Munte „Dragoș VODĂ” din Vatra Dornei au executat, în cadrul instrucției alpine, un marș pe jos. Deplasarea s-a desfășurat pe un traseu din Munții Suhard, Vârful Oușorul (1634 m), măsurând aproximativ 15 km și pe o durată de 6 ore.
Militarii și-au verificat din nou deprinderile în deplasarea în teren accidentat și condiții meteorologice nefavorabile, obiectivul major fiind antrenarea forțelor în vederea deplasării în condiții specifice mediului alpin și respectarea procedurilor de organizare, conducere și executare a marșului.
Foto și text: Marius SFÂRLEA